Connect with us

Actualitate

Ziua vânătorilor de munte, sărbătorită la Târgu Neamț

Publicat

pe

Anul acesta manifestările dedicate Zilei Vânătorilor de Munte vor avea loc pe data de 1 noiembrie, la Monumentul Mausoleu al Vânătorilor de Munte Târgu Neamț și se vor încheia cu defilarea gărzii de onoare pe bulevardul Ștefan cel Mare din centrul orașului

Sărbătoarea marchează constituirea în anul 1916, la 3 noiembrie, a primului batalion de vânători de munte din Armata Română, că unitate de elită care să intervină în situații extreme.
După 20 de ani, de la formarea acestui batalion, veteranii de război din Târgu Neamț au luat inițiativa ridicării unui monument dedicat acestui eveniment. Inaugurarea lui s-a făcut la 28 iulie 1939, în prezența regelui Carol al II – lea, și a primului ministru din acea vreme – Armand Călinescu.

Monumentul-mausoleu este dedicat corpului de Vânători de munte ai Armatei Române și eroilor Primului Război Mondial.
Acesta este amplasat la Târgu Neamț în partea de nord-est a orașului, pe terasa creată în mod artificial în anul 1936, pe Culmea Pleșului. Orașul a fost ales pentru construcția acestui edificiu datorită faptului că aici, în 1916-1917, a fost fondat primul corp de Vânători de munte de către viitorul rege Carol al II-lea. Aflată la o altitudine de 491 de metri, cu aproape 100 de metri deasupra orașului, construcția poate fi remarcată cu ușurință de la depărtare.
Monumentul-mausoleu a fost construit la propunerea Societății „Cultul eroilor”, cu sprijinul „Comitetului de inițiativă al vânătorilor de munte”, cu sediul în București, în fruntea căruia a fost generalul Virgil Bădulescu, maior la acea vreme.
Acesta a fost cel care a instruit și pregătit, la Târgu Neamț, primul batalion de vânători de munte, cu ajutorul a 28 ofițeri din cadrul corpului de armată al vânătorilor de munte. Vânătorii de munte instruiți la Târgu Neamț au înfruntat vitejește inamicul, obținând numeroase victorii în luptă. Batalionul de aici a fost decorat cu distincția “Crucea Mihai Viteazul”. Monumentul realizat de arhitectul Theodor Burca este atât monument cât și mausoleu. A fost ridicat pentru a comemora jertfa eroilor neamului din Primul Război Mondial.
Monumentul-mausoleu a fost inaugurat la 29 iunie 1939, în cadrul unei ceremonii solemne la care a participat regele Carol al II-lea, prim-ministrul Armand Călinescu, precum și numeroși generali, ofițeri superiori ai corpului de armată al vânătorilor de munte și oficialități ale județului Neamț.
În partea de nord a monumentului, apare la suprafață cripta mausoleului, sub forma unui mormânt, cu o cruce albă pe lespedea neagră. Monumentul – mausoleu a fost renovat în 1990 și în fiecare an, în data de 3 noiembrie aici este sărbătorită „Ziua vânătorilor de munte”.

Prof. Emanuel Bălan

Actualitate

FOTO | 450 de grame de trufe negre culese ilegal în pădurea din zona Secu

Publicat

pe

4.000 de lei amendă pentru  a fost jackpot-ul zilei de 24 septembrie pentru 2 bărbați nemțeni.
Însoțiți de 4 câini antrenați pentru căutare, cei doi bărbați au fost depistați joi, 24 septembrie, de jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vânători-Neamț în pădurea din zona Secu.
„Diamantele negre” au fost confiscate și predate reprezentanților Ocolului Silvic Vânători-Neamț.

Continua sa citesti

Actualitate

COD PORTOCALIU de ploi în județul Neamț

Publicat

pe

Administrația Națională de Meteorologie  a emis o avertizare meteorologică, valabilă în intervalul 26 septembrie, ora 09:00 și 27 septembrie, ora 03:00 pe teritoriul Moldovei, inclusiv județul Neamț.

Începând cu după-amiaza zilei de sâmbătă, 26 septembrie, va ploua abundent și vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată (vijelii puternice, grindină și frecvente descărcări electrice). Cantitățile de apă vor depăși 50…60 l/mp și izolat 70…90 l/mp.

Interval de valabilitate: 26 septembrie, ora 09:00 –27 septembrie, ora 03:00

Fenomene vizate: ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată

Zone afectate: județele Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea

Continua sa citesti

Actualitate

Anunț de la APA SERV – apă furnizată cu presiune scăzută

Publicat

pe

Anunt primit la ora 08.35 de la CJ APASERV SA

Din cauza consumului mare de apă la nivelul Comunei Bălţăteşti, Comunei Agapia şi Oraşului Tg. Neamţ, consum ce depășește capacitatea de refacere a nivelului de apă brută în rezervoarele din care se realizează potabilizarea apei, Compania Judeţeană APA SERV SA este pusă în situaţia neplăcută de a furniza apă cu presiune scăzută în comuna Bălțătești, Comuna Agapia și în Orașul Tg. Neamț (strada Mărășești și strada Biruinței), existând şi posibilitatea sistării totale a furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă, începând de astăzi 25.09.2020 ora 09,00 până sâmbătă 26.09.2020 ora 08,00.

 

Rugăm din nou, pe această cale, populația să utilizeze apa potabilă distribuită prin sistemul de alimentare cu apă, numai în scopul satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti, respectiv numai în scop potabil şi menajer.

Mulţumim pentru înţelegere!

Pentru informații suplimentare beneficiarii noștri, pot suna la Dispeceratul APA SERV care funcționează nonstop, la numărul de telefon 0233/233340 sau pot accesa site-ul Companiei

Continua sa citesti

Popular