Connect with us

Actualitate

Restaurantele se vor putea deschide dacă se va ajunge la o înțelegere cu Guvernul privind regulile de funcționare

Publicat

pe

Ludovic Orban a declarat joi seară, la B1 TV, că deschiderea restaurantelor va putea fi posibilă dacă se va ajunge la o înţelegere legată de un set de reguli care să fie asumate şi de reprezentanţii HoReCa.

„În măsura în care se ajunge la o întelegere legată de un set de reguli care să fie asumate şi de reprezentanţii HoReCa, noi avem disponibilitatea să deschidem restaurantele”, a spus premierul Ludovic Orban, citat de Agerpres.

 

El a adăugat că autorităţile statului au nevoie de sprijin şi din partea patronilor de terase sau de magazine pentru ca regulile să fie respectate şi pentru ca virusul să nu se răspândească.

„Patronii de terase trebuie să facă o informare a clienţilor cu privire la regulile care trebuie respectate, astfel încât clientul să ştie foarte clar în momentul în care vine aceste lucruri simple. (…) Autorităţile statului nu pot să fie prezente în fiecare terasă, în fiecare restaurant, în fiecare magazin, în fiecare mijloc de transport în comun. Există o prezenţă, se fac controale, se dau sancţiuni, se dau amenzi, s-au şi suspendat autorizaţii pentru anumite firme care nu au respectat regulile. Trebuie transportatorul, de exemplu, să aibă grijă, firmele, managementul companiilor sau cei care sunt implicaţi să fie alături de noi în respectarea regulilor. Nouă ne este foarte greu să controlăm tot şi nici nu e bine să controlezi tot într-o societate. Hai să fim cinstiţi, dacă îşi asumă cineva, înseamnă că vrea să controleze orice se întâmplă, în orice activitate, înseamnă că ne întoarcem cu 30 de ani în timp”, a menţionat premierul.

Orban a criticat activitatea Avocatului Poporului și a Curții Constituționale.

„Este foarte greu pentru un Guvern să apere sănătatea şi viaţa oamenilor în condiţiile în care Parlamentul emite reglementări în care reduce posibilitatea autorităţilor de a asigura respectarea regulilor. (…) Nu vă mai spun de tot ce face aşa-zisul Avocat al Poporului şi tot ce face Curtea Constituţională. Acum e pusă sub semnul întrebării posibilitatea de a stabili măsura izolării pentru o persoană care este venită dintr-o zonă cu risc ridicat sau care a fost în contact cu o persoană diagnosticată. CCR, tot la sesizarea Avocatului Poporului, a anulat toate amenzile care au fost date”, a mai spus Orban.

SURSA:digifm.ro

Actualitate

Neamțul, județul reprezentativ pentru locurile, tradițiile și oamenii săi emblematici!

Publicat

pe

De

❓Care este pentru voi #județul cu locuri, tradiții și oameni emblematici?
Poate vă mai amintiți ce am publicat vara anului trecut, când v-am prezentat frumusețile țării noastre?! Dorim să reluăm acest proiect, iar săptămânal ne propunem să ajungem în câte un județ din #România pentru a-l cunoaște mai în detaliu, iar astfel, #împreună, să-i promovăm obiectivele de referință și valorile naționale.

‼️ Așadar, vă invităm în secțiunea de comentarii să #nominalizați județul reprezentativ pentru dumneavoastră.
#Județul cel mai cel mai des menționat (la această postare!) până duminică, ora 18:00, va reprezenta prima noastră oprire de săptămâna viitoare.
Staaart vot! 😃

Continua sa citesti

Actualitate

FOTO VIDEO „Unirea face puterea” – TRICOLORUL CĂLĂTOR de la Piatra-Neamț

Publicat

pe

De


📌 „Unirea face puterea” – manifestarea care va duce TRICOLORUL CĂLĂTOR de la Piatra-Neamț, pe Dealul Crucii, la Gura Ocniței, în județul Dâmbovița.

🇹🇩 Demarată anul trecut și dedicată Micii Uniri din 1859, manifestarea complexă „Unirea face puterea!” se desfășoară anul acesta în perioada 20-24 ianuarie. Tricolorul de 100 de metri purtat cu un an în urmă de sute de tineri pe străzile municipiului Piatra Neamț și arborat pe Turnul lui Ștefan va porni anul acesta către Muntenia, mai precis în comuna Gura Ocniței, din județul Dâmbovița. Acolo va fi arborat pe Crucea Păcii, un monument de dimensiunile Crucii de pe Caraiman. În drum va face popas pe malurile râului Milcov și în comuna buzoiană Padina.

⛰ La Piatra-Neamț, în prezența viceprimarului municipiului, Alin Lehăduș, alături de reprezentanți ai Complexului Muzeal Național Neamț, ai Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” și ai Asociației Culturale „Star” (organizator principal) tricolorul uriaș a fost din nou arborat pe Turnul lui Ștefan, pentru ca apoi să fie predat delegaților Teatrului „Junior” din Târgoviște. Aceasta s-a  întâmplat vineri, 22 ianuarie, la ora 11:00 pe Platoul de la Curtea Domnească din Piatra-Neamț.
📜 Este un gest cu valoare de simbol, ce transmite peste ani ideea de Unire și de bună colaborare a celor două provincii românești.

📲 Evenimentul a fost transmis în direct pe pagina de facebook a primăriei pietrene: Municipiul Piatra-Neamț, începând cu ora 11:00.

Continua sa citesti

Actualitate

Anunț privind recrutarea și selecție

Publicat

pe

De

Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului militar judeţean Neamţ, activități de recrutare a tinerilor – băieţi şi fete domiciliați pe raza județului Neamț, absolvenţi ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat sau viitori absolvenţi ai învăţământului gimnazial şi liceal, în vederea şcolarizării în instituţiile militare de învăţământ.
ANUNȚ PRIVIND RECRUTAREA ȘI SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU ADMITEREA ÎN COLEGIILE NAȚIONALE MILITARE ȘI PENTRU PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITARE, POSTLICEALE MILITARE !!!
COLEGII NAȚIONALE MILITARE:
– PERIOADA DE ÎNSCRIERE:
20.01 – 05.03.2021;
– PERIOADA DE SELECȚIE:
25.01 – 09.04.2021;
– PERIOADA DE EFECTUARE A EXAMINĂRII MEDICALE:
01.02 – 23.04.2021;
INSTITUTUL MEDICO-MILITAR, ACADEMIA DE POLIȚIE ȘI UNIVERSITATEA BUCUREȘTI:
– PERIOADA DE ÎNSCRIERE:
20.01 – 05.03.2021;
– PERIOADA DE SELECȚIE:
25.01 – 09.04.2021;
– PERIOADA DE EFECTUARE A EXAMINĂRII MEDICALE:
01.02 – 23.04.2021;
ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTUL POSTLICEAL:
– PERIOADA DE ÎNSCRIERE:
20.01 – 30.04.2021;
Pentru învățământul superior și postliceal selecția și examinarea medicală se vor desfășura după ierarhizarea candidaților.
ÎNSCRIEREA CANDIDAȚILOR se poate face prin următoarele modalităţi:
a) transmiterea solicitării şi a documentelor prin poșta electronică, la adresa de e-mail a CMJ Neamţ: recrutaremapn.neamt@gmail.com.
SAU,
b) depunerea documentelor care constituie dosarul de candidat, în cazul în care nu se poate realiza înscrierea electronică, la sediul Biroului informare-recrutare Neamţ, adresa: Piatra Neamţ, str. Durăului nr. 9.
Date şi documente (fotocopii) necesare pentru înscrierea online:
– nume şi prenume candidat …………..;
– elev la şcoala/colegiul/absolvent al, anul…………………;
– solicit înscrierea pentru (specificați colegiul, instituția de învățământ superior sau postliceal la care doriți înscrierea) ……………………;
– telefoane contact: 1. (nr. candidat ……), 2. (nr. rezervă ………);
– adresă e-mail: …………………..;
– ataşat fotocopii după: 1. certificat naştere, 2. carte identitate, 3. acordul de prelucrare a datelor personale completat și semnat.
SELECȚIA ȘI EXAMINAREA MEDICALĂ:
– detalii privind pașii de urmat în vederea susținerii probelor de selecție și examinării medicale, veți primi pe adresa de e-mail, la momentul confirmării înscrierii.
ATENŢIE:
– dacă înscrierea s-a efectuat electronic, asiguraţi-vă că aceasta s-a produs printr-un e-mail de confirmare. Dacă nu aţi primit confirmare (în termen de două, trei zile lucrătoare), solicitaţi telefonic acest lucru; Tel. 0233213886 sau 0233213473.
– dacă înscrierea s-a efectuat electronic, la momentul depunerii dosarului de candidat, aceștia au obligaţia de a prezenta personalului recrutor documentele care se solicită, în original sau copie legalizată, în vederea certificării confruntării documentelor transmise electronic sau în fotocopie.

Continua sa citesti

Popular