Connect with us

Actualitate

Posibilă creștere a ajutoarelor sociale

Publicat

pe

Senatul a votat pe 21 iulie, cu 86 de voturi pro, 28 contra și 17 abțineri, o propunere legislativă prin care se ia în considerare creșterea valorii indicatorului social de referință (ISR) de la 500 la 1.200 de lei. Odată pusă în aplicare, măsura ar urma să ducă la o mărire semnificativă a ajutoarelor sociale achitate pe baza indicatorului social de referință.

Propunerea legislativă prevede şi ca valoarea ISR să fie modificată anual, prin hotărâre a Guvernului, pănă la data de 31 ianuarie a anului curent, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat.
Susținătorii propunerii legislative spun că, de când ISR a devenit unitatea de referință în funcție de care sunt determinate beneficiile de asistență socială acordate din bugetul de stat, valoarea acestuia a rămas la 500 de lei și nu a mai suferit nicio modificare. De atunci, însă, au crescut atât nivelul salarial din România, cât și indicii prețurilor de consum. Valoarea de 500 de lei a indicatorului social de referință a rămas nemodificată din anul 2008.

În prezent în condițiile Legii nr. 416/2001, familiile și persoanele singure au dreptul să primească un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială astfel:

  • 0,283 ISR (141,5 lei) pentru persoana singură;
  • 0,510 ISR (255 de lei) pentru familiile formate din două persoane;
  • 0,714 ISR (357 de lei) pentru familiile formate din trei persoane;
  • 0,884 ISR (442 de lei) pentru familiile formate din patru persoane;
  • 1,054 ISR (527 de lei) pentru familiile formate din cinci persoane;
  • câte 0,073 ISR (36,5 lei) pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane, care face parte din familie.

Cei care beneficiază de o formă de ajutor social prin Legea nr. 416/2001 sau mai multe persoane apte de muncă din familia beneficiară au obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, diverse acțiuni sau lucrări locale.

În ce situații se oferă beneficii?

Ajutorul social se acordă persoanelor singure sau familiilor cu reședința legală în România dacă venitul net lunar al persoanei singure sau al familiei este mai mic decât venitul minim garantat.

Beneficiază de ajutor social și persoanele fără domiciliu sau reședință și fără locuință aflate în situație de nevoie, pe baza declarației pe propria răspundere că nu au mai solicitat ajutorul social de la alte primării.

Persoanele fără locuință beneficiază de ajutor social numai pe perioada în care se află în evidența serviciilor publice de asistență socială din cadrul comunei/orașului/sectorului în care locuiesc.

 

 

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Tânăr din Neamț (Țolici), decedat într-un cumplit accident în Italia

Publicat

pe

De

Nenorocirea s-a produs de-a lungul drumului provincial 39 Del Varmo, în direcția Flaibano. Două autoturisme – o Lancia Y și un Ford Escort – s-au ciocnit frontal, ambele maşini fiind aruncate în afara carosabilului, după impact.

Potrivit Udine Today, la bordul Fordului se aflau trei muncitori români, cu domiciliul în San Giorgio della Richinvelda. Terminaseră munca și se întorceau acasă. În Lancia Y erau două femei din Ragogna, o comună din provincia Udine, regiunea Friuli-Veneția. Din motive încă necunoscute, cele două autoturisme s-au cicnit frontal, impactul fiind unul înfiorător.Unul din muncitori, un tânărde 21 de ani, a murit pe loc, în timp ce ceilalți doi români au fost răniți.

Dintre ultimii doi, un bărbat a fost transportat la spitalul Santa Maria della Misericordia cu elicopterul în stare gravă.La fel și o femeie din Lancia, și ea de asemenea grav rănită.

Tânărul de 21 de ani, aruncat prin parbriz și strivit de propria mașină

Continua sa citesti

Actualitate

Vlad Peiu se alătură echipei USR Târgu Neamț

Publicat

pe

De

 

 

Vlad Peiu, candidat independent la alegerile locale din toamna anului 2020, se afiliază partidului politic Uniunea Salvați România, filiala Târgu Neamț.

 

În urmă cu aproximativ un an, dacă vă mai amintiți, au fost multe discuții pe acest subiect, atât în mediul online, cât și în presa locală, fiind implicat deputatul USR Iulian Bulai intr-o poză controversată alături de ministrul Transporturilor din acel moment, Răzvan Cuc. Contactat telefonic, Vlad Peiu, ne-a declarat:

 

Candidatura mea ca independent a fost o experiență foarte interesantă si constructivă in același timp. Aș dori să le mulțumesc tuturor cetățenilor care mi-au acordat încrederea lor și vreau să ii asigur că sunt și rămân același Vlad pe care l-au cunoscut si voi lupta in continuare să nu ii dezamăgesc. Chiar dacă nu am reușit să obțin voturile necesare pentru un mandat de consilier, a fost un exercițiu foarte bun pentru mine, un examen de maturitate care m-a incurajat să merg mai departe. Particip lunar la ședințele consiliului local, în calitate de cetățean al orașului și cu această ocazie vreau să le reamintesc tuturor persoanelor interesate că problemele lor pot fi adresate consiliului local, la ședințele ordinare, care se desfășoară de regulă in ultima joi a fiecărei luni.

 

Apropierea mea de USR nu este una foarte recenta. Odată cu plecarea soților Mosor-Beldiman, echipa nou formată a adus un suflu nou si alături de ei m-am implicat în mai multe activități, cum de altfel am colaborat foarte bine si cu membrii altor formațiuni. Nu am făcut până acum acest pas deoarece am vrut să evit suspiciunile ca „urmăresc ceva anume” pentru mine. Nu asta este imaginea pe care vreau să o construiesc. Cam așa funcționeaza, la noi orice ai vrea sa faci, toată lumea te suspectează că vânezi o funcție de dragul funcției, nu ca să rezolvi problemele comunității. Spun și acum așa cum am spus și atunci – nu îl cunosc pe Răzvan Cuc și articolul postat cu un an în urmă nu avea absolut nicio legătură cu realitatea. De asta am decis atunci că nu e momentul potrivit pentru o adeziune, am facut un pas în spate și am candidat independent.

Cred că acum e un moment bun sa strângem rândurile, în afara oricăror mize electorale. Să arătăm că se pot face multe pentru orașul nostru dacă există voință și implicare. Și mai cred că alături de echipa actuala a USR si de alți cetățeni care vor dori poate să se implice, chiar putem face diferența. E de lucru pe toate planurile, dar ne propunem să facem pași mici și siguri, într-o direcție bună, constructivă pe de-o parte si să blocăm eventualele derapaje ale celor care au fost aleși să lucreze pentru cetățean, ori de câte ori le sesizăm.

 

L-am contactat si pe președintele filialei USR Târgu Neamț, Iulian Popa:

R: Domnule Iulian Popa, în urmă cu aproximativ un an, fostul președinte USR Târgu Neamț, doamna Corina Mosor, afirma că USR  nu e de vânzare, s-a opus vehement, și-a dat și demisia în urma acelor discuții controversate. Cum comentați faptul că fostul președinte Pro România din Târgu Neamț este acum membru USR?

Iulian Popa : Bună ziua! Cred că înainte de a aplica o etichetă pe o persoană, in funcție de partidul în care a activat, ar trebui mai intâi să o cunoaștem cu adevărat. Eu ințeleg motivele de suspiciune pe care sunt convins că le au o parte din cetățeni, însă cred ca trebuie sa privim problema din toate punctele de vedere, nu doar să ne rezumăm la faptul că a fost membru in partidul x sau partidul y. Este el vinovat că a facut parte dintr-un partid care, până la urmă,s-a dovedit a fi nimic mai mult decât un partid satelit al PSD, condus pe aceleași principii si de către aceiași oameni?  A fost printre puținii la nivel național care s-au opus jocurilor de culise ale partidului Pro Romania și a avut curajul să spună lucrurilor pe nume. Și astăzi daca îi cauți numele pe Google, găsești minim 5-6 articole in presa națională care stau mărturie. Vlad a activat intr-o organizație mică, pe plan local, unde, alături de echipa sa, a încercat  să încurajeze atitudinea civică, să facă orașul mai curat, să îndemne lumea să iasă la vot. Și să nu uităm totuși că 400 de cetățeni l-au votat pentru funcția de primar, ceea ce, pentru un oraș de talia Târgului, nu e deloc puțin.  Are afacerea lui și, lucrările sale, produse la Târgu Neamț, au ajuns în multe colțuri ale lumii. Aș mai adăuga faptul ca participăm împreună la toate ședințele consiliului local, cele ordinare si extraordinare și vă asigur că nu urmărește funcții publice sau  contracte cu statul.

Motiv pentru care,  în urma discuțiilor cu colegii din filiala locală, am considerat că trebuie să ne unim si să mergem împreună pe acest drum.

Vă mulțumesc.

Continua sa citesti

Actualitate

Neamțul, județul reprezentativ pentru locurile, tradițiile și oamenii săi emblematici!

Publicat

pe

De

❓Care este pentru voi #județul cu locuri, tradiții și oameni emblematici?
Poate vă mai amintiți ce am publicat vara anului trecut, când v-am prezentat frumusețile țării noastre?! Dorim să reluăm acest proiect, iar săptămânal ne propunem să ajungem în câte un județ din #România pentru a-l cunoaște mai în detaliu, iar astfel, #împreună, să-i promovăm obiectivele de referință și valorile naționale.

‼️ Așadar, vă invităm în secțiunea de comentarii să #nominalizați județul reprezentativ pentru dumneavoastră.
#Județul cel mai cel mai des menționat (la această postare!) până duminică, ora 18:00, va reprezenta prima noastră oprire de săptămâna viitoare.
Staaart vot! 😃

Continua sa citesti

Popular