Connect with us

Actualitate

Personalități ale Ținutului Neamț (XLVII). Mihail Constantin Vasiliu, generalul de brigadă, născut în satul lui Creangă

Publicat

pe

Mihail Vasiliu, a văzut lumina zilei la 17 martie 1898.  A urmat cursurile școlii primare în orașul natal, iar mai apoi Liceul internat din Iași, între 1910-1916. După absolvirea liceului urmează cursurile Școlii militare de ofițeri de artilerie și geniu, refugiată la Iași, unde va fi elev între 1 octombrie 1916 și 1 iunie 1917. La terminarea școlii este avansat sublocotenent  de artilerie și încadrat comandant de pluton la Regimentul 3 artilerie grea, participând la luptele de la Mărășești. După terminarea războiului este avansat succesiv la gradul de locotenent și comandant de companie. În toamna anului 1923, după absolvirea Școlii speciale de artilerie de la Timișoara, este numit șef secție la Arsenalul Armatei. În 1925, este avansat căpitan, pentru ca în perioada 1927-1929, să urmeze cursurile Școlii Superioare de Război, fiind încadrat în 1931, șef al Biroului operații la Divizia 21 infanterie, de unde în noiembrie 1936 este mutat la Divizionul 3 tunuri munte din Rășnov, ca ajutor de comandant iar mai apoi de comandant. Pentru o scurtă perioadă, martie 1940-noiembrie 1941, locotonent-colonel Vasiliu a lucrat în cadrul Marelui Stat Major, ca șef al secției Studii.

Din noiembrie 1941, este numit șef al statului-major al Diviziei 8 Infanterie din Cernăuți, participând la luptele din Crimeea și peninsula Taman, apoi din mai 1943, șef de stat-major al Regimentului 42 artilerie, până în mai 1944, când în calitate de colonel, este șef de stat major al artileriei Diviziei 1 Munte, participând la luptele din Cuban, Crimeea și Sevastopol.

În august 1944, este numit subșef al Secției 1 din Marele Stat Major, pentru ca de la 2 septembrie 1944, să fie numit șef de stat-major în Comandamentul Militar al Capitalei, funcție deținută până la 1 noiembrie 1945. După o scurtă trecere pe la Armata a III-a, în iunie 1946 este numit comandant al artileriei Diviziei 6 Infanterie din Roman, fiind avansat brigadier. În august 1947 este numit șef de stat-major al Regiunii Militare București, funcție pe care o va îndeplini până la 30 septembrie 1949. În noiembrie același an este numit la comanda Regiunii 3 Militare Cluj, până în mai 1952, când cade în disgrația noului regim  deoarece „și-a manifestat neîncrederea în temeinicia regimului instalat la 23 august 1944, și se lasă influențat de zvonuri reacționare”, fiind trecut trecut în rezervă la 3 mai 1952, la numai 54 de ani.

 Prof. Emanuel Bălan

[1] Vasile Apostol, Urmașii demni ai plăieșilor cetății Neamț, p. 114-117.

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Rabla Plus: sprijinul statului pentru o mașină de viitor

Publicat

pe

Mașinile electrice reprezintă viitorul, atât în ceea ce privește durabilitatea și confortul, cât și protejarea mediului înconjurător. Cu toate că aceste autovehicule sunt dotate cu sisteme și tehnologii de ultimă generație, au un design atractiv și sunt eco-friendly, un mare impediment este reprezentat de costul achiziției. Deși costurile generale se reduc considerabil în timp, pe măsură ce mașina este întrebuințată, momentul achiziției este unul descurajator pentru mulți șoferi.

Tocmai de aceea, pentru a încuraja achiziția mașinilor electrice a fost introdus programul Rabla Plus, prin care statul oferă o subvenție de de până la 10.000 de euro celor care sunt dispuși să opteze pentru un astfel de autovehicul.

Acest program se adresează celor care doresc să cumpere o mașină electrică sau hibrid, iar subvenția acordată a crescut considerabil, pe măsură ce cererea a luat amploare. În acest moment, specialiștii consideră că această subvenție poate acoperi o mare parte din costul de achiziționare, existând mici diferențe. Ecotichetul acordat pentru achiziția unei mașini pur electrice este în valoare de 45.000 lei, iar pentru achiziția unei mașini hibride, cu emisii de maximum 50 g CO2/km, valoare este de 20.000 lei.

Este important de menționat faptul că această subvenție oferită de stat nu poate să depășească 50% din prețul achiziției mașinii respective și că beneficiarul poate să achiziționeze doar o mașină pe an, prin apel la ajutorul statului. Cu toate acestea, subvenția poate fi cumulată cu prima de casare, în situația în care beneficiarul programului are o mașină veche pe care dorește să o caseze la un centru specializat. Astfel, statul sprijină beneficiarul cu o sumă de peste 50.000 lei.

Beneficiarii ecotichetului trebuie să fie persoane fizice care au domiciliul sau reședința în România, nu au obligații de plată la bugetul local, persoane care s-au înscris la un dealer validat în cadrul programului și au obținut nota de înscriere, dar mai ales au achizitionat un autoturism electric sau hibrid.

De asemenea, procedura este simplă și nu impune niciun fel de problemă viitorilor șoferi de autoturisme electrice. Beneficiarul va merge la un dealer autorizat pentru înscrierea în program și va depune o copie a actului de identitate și a certificatul de atestare fiscală, obținut de la autoritatea publică locală. Mai apoi, dealerul va elibera o notă de înscriere. Următorul pas este ca beneficiarul să achiziționeze autoturismul, iar din prețul de vânzare va fi scăzută valoarea subvenției.

Autor: Iulia Stanciu

Continua sa citesti

Actualitate

S-a stins din viață Draga Olteanu Matei

Publicat

pe

Actrița Draga Olteanu Matei a murit. Medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași au anunțat că, în ciuda eforturilor depuse, actrița a murit în noaptea de marți spre miercuri.

Draga Olteanu Matei, în vârstă de 87 de ani, a ajuns, vineri seara, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, fiind transferată de la Spitalul Județean Piatra Neamț, din cauza unei hemoragii digestive superioare.

Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933.

Cine a fost Draga Olteanu Matei

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ”Ziariştii” de Alexandru Mirodan, potrivit www.cinemagia.ro. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.

După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ”Teatrul Vostru”. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ.

Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care:

Premiul ACIN 1975 (”Ilustrate cu flori de câmp”, ”Filip cel Bun”), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003), Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010), Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).

În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ”Steaua României” de către Preşedinţie, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.

Începând din data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: „După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine”.

În 2014, i-a fost înmânat de către principesa Margareta, Ordinul ”Coroana României” în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.

Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute, care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Culturii.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Continua sa citesti

Actualitate

Calendarul zilei de 17 noiembrie

Publicat

pe

De

In calendarul ortodox Sf. Grigorie Taumaturgul, Ep. Neocezareei; Cuviosii Lazar Zugravul si Zaharia.
    In calendarul greco-catolic Sf. Grigorie Taumaturgul, Ep. Neocezareei; Cuviosii Lazar Zugravul si Zaharia.
    In calendarul romano-catolic Sf. Elisabeta a Ungariei.
    Ziua internationala a studentilor.
 
284 Diocletian este proclamat imparat de soldatii sai.

1558 Regina Elisabeta I urca pe tronul Marii Britanii. 

1603 Începe procesul lui sir Walter Raleigh, faimosul explorator și om de stat englez.

1855  Exploratorul britanic David Livingstone a devenit primul european care a văzut cascada Victoria, una dintre cele mai mari cascade din lume, aflată la granița actuală intre Zambia și Zimbabwe

1869 Este inaugurat Canalul Suez, dupa 10 ani de constructie, cale navigabila ce traverseaza istmul Suez, unind Marea Mediterana cu Marea Rosie.

1872 Este infiintata Academia Navala Mircea cel Batran, din Constanta.

1918 Consfatuirea fruntasilor politici, membri ai Partidului National si ai Partidului Social-Democrat, sub presedintia lui Stefan Cicio-Pop, la care se discuta proiectul in opt puncte intocmit de Vasile Goldis, Stefan Cicio-Pop si Ioan Suciu, proiect ce continea hotararea de unire cu Romania.

1918 Apare la Bucuresti, saptamanal sau bisaptamanal Socialismul, organul Partidului Socialist si al Uniunii sindicale.

1922  Fostul sultan otoman Mehmed al VI-lea pleacă în exil în Italia.

 1950 Organizatia Natiunilor Unite decide acordarea independentei Libiei.

 1970 Elton John participa la un concert la A&R Studios in New York, care mai tarziu va deveni albumul 11-17-70.

 1970 Douglas Engelbart primeste patentul pentru primul mouse de calculator.

 1989Au loc manifestatiile anticomuniste ale studentilor din Praga, care au marcat inceputul Revolutiei de catifea.

 1992 La Bruxelles este parafat un acord prin care Romania obtine statutul de asociat al Comunitatii Economice Europene.

 1996 Are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din Romania. Emil Constantinescu, presedintele Conventiei Democrate Romane, obtine 54,41% din voturi, devenind noul presedinte al Romaniei.

2000 Alberto Fujimori este îndepărtat din funcția de președinte al Peru.

Continua sa citesti

Popular