Idel Moşhe-s-a născut în anul 1947, la Târgu-Neamt. Aici și-a trăit copilăria și adolescența. În anul 1963, la vârsta de 16 ani, Moshe Idel a emigrat în Israel. În perioada 1967-1970 studiază literature ebraică și engleză la Universitatea din Haifa, apoi urmează doctoratul în studiul cabalei la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Din 1971 a fost acceptat ca doctorand la Universitatea Ebraică din Ierusalim, direct în domeniul Cabalei (interpretare evreiască ezoterică și simbolică, în limba arameică, a Vechiului Testament), ceea ce reprezenta un traseu universitar cu totul particular. Doctoratul l-a susținut cu aprecieri deosebite în anul 1976. Teza de doctorat despre „Scrierile și învățătura lui Rabbi Avraham Abulafia” a pregătit-o sub îndrumarea profesorului Shlomo Pines. Dupa ce în anii 1972-1976 a fost cadru didactic la Universitatea din Haifa, în 1974 a fost primit ca asistent la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Din 1977 a devenit conferențiar la Universitatea Ebraică. A mai predat o vreme și la Universitatea Ben Gurion din Beer Sheva și la Academia de arte plastice Betzalel din capitală.
Începând din 1987 este profesor ordinar de gândire iudaică și șef al departamentului de gândire iudaică de la Universitatea Ebraică. Din anul 1989 este și cercetător principal la Institutul Shalom Hartman, de asemenea din Ierusalim. În prezent, este profesor de Gândire Iudaică și șeful Departamentului de Gândire Iudaică al Universității Ebraice din Ierusalim și cercetător la Institutul Shalom Hartman. În anul academic 2009/2010 Moshe Idel predă la recent înființatul Tikvah Center for Law & Jewish Civilization al Universității New York.[1]
După ce s-a făcut cunoscut în America, la începutul anilor ’80, Idel a devenit o somitate internațională. Cartea sa: Cabala: noi perspective (în engleză Kabbalah: New Perspectives) a fost publicată mai întâi în engleză (Yale University Press, 1988) și s-a bucurat de o recenzie elogioasă în New York Times, dar a fost primită la început cu răceală în Israel.
În afara sarcinilor ca profesor universitar, Moshe Idel îndeplinește actualmente numeroase alte funcții în domeniul academic: este președintele mai multor comisii academice: cea a Centrului de muzicologie al Universității Ebraice, a Centrului de studiu al iudaismului din România, și a Institutului Ben Tzvi. A fost vreme de câțiva ani redactorul șef al revistei „Tarbitz”, este membru în comitetul de redacție al revistei românești de specialitate „Studia hebraica”, de asemenea al „Revue d’histoire des religions” editată de Collège de France etc.[2]
A lucrat ca Visiting Professor și cercetător la universități și instituții din întreaga lume, printre care Yale, Harvard și Princeton din SUA și Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris. Dintre lucrările publicate în reviste și presa de specialitate amintim, Kabbalah: New Perspectives, Hasidism: Between Ecstasy and Magic si Messianic Mystics. În 1999, Moshe Idel a primit Premiul de stat al Israelului pentru excelență în domeniul filosofiei iudaice, și anume pentru contribuția sa la cercetarea Kabalei, iar în 2003 a câstigat si Premiul Koret pentru filosofie evreiască pentru cartea Absorbing Perfections. Moshe Idel este membru al Academiei Americane pentru studii iudaice, director al Academiei Institute of Advanced Studies Judaica- Hartman Institute, Ierusalim.[3] În anul 2009 a primit „Meritul cultural în grad de comandor”. Moshe Idel este Doctor Honoris Causa al Universității din Haifa, Institutului Spertus din Chicago, Universității din Cluj Napoca, Universității București sau a celei de la Yale.[4]
Studiile lui Moshe Idel sunt consacrate istoriei misticii iudaice așa cum se reflectă ea în Cabala, în hasidism, în magie, și legăturile ei cu ritualul religios și cu filosofia evreiască. El a studiat evoluția gândirii mistice evreiești începând din antichitate și până în epoca contemporană, dar mai cu seamă cea din secolele XII-XVII. Cărțile și articolele sale au fost editate și traduse în numeroase limbi-ebraică, engleză, franceză, cehă, română, italiană, polonă, spaniolă, portugheză, rusă și catalană.
Prof. Bălan Emanuel
[1] https://hartman.org.il/Fellows_View_Eng.asp?Fellows_Id=39 (accesat la 20 iulie 2019).
[2] http://suplimentuldecultura.ro/stiri/moshe-idel-la-iasi/ (accesat la 20 iulie 2019).
[3] http://www.idee.ro/jewish_heritage_2/targu_neamt_ro.html ( accesat 20 iulie 2019).
[4] https://www.observatorcultural.ro/articol/acum-cei-mai-buni-platesc-mult-mai-mult-decit-cei-mai-rai-interviu-cu-moshe-idel-2/ (accesat la 20 iulie 2019).