Connect with us

Actualitate

Personalități ale Ținutului Neamț (LII). Ioan Danilă, profesorul și omul de cultură, un „domn Trandafir” modern

Publicat

pe

La 16 decembrie 1949, se năştea la Târgu Neamţ Ioan Dănilă, cel care avea să ajungă, după o viaţă de muncă, actualul profesor universitar băcăuan. A absolvit în 1967, Liceul „Ştefan cel Mare”, Târgu-Neamţ, urmînd apoi cursurile Institutul Pedagogic de 2 ani din Suceava și ale Facultăţii de Filologie şi Istorie, Craiova (1981). În 2004 își susține doctoratul în filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Cu o bogată carieră didactică, a fost învățător suplinitor și calificat la Școala nr. 4 Tîrgu Neamț, Școala nr. 1 Oglinzi și Școala nr. 11 Piatra Neamț, între 1967 și 1977, mai apoi profesor de limba și literatura română la  Şcoala „Alexandru Ioan Cuza” şi Liceul Pedagogic ambele din Bacău, între 1981 și 1988, director al Casei Corpului Didactic Bacău și profesor universitar la Univerisitatea din Bacău, din 1993 ca lector asociat si mai apoi din 1998 ca lector și din 2006 conferențiar[1], Ioan Dănilă este coordonator al Clubului UNESCO de pe lângă Liceul Pedagogic şi preşedinte al Filialei Bacău a Societăţii de Ştiinţe Filologice din România (1990-2012), membru al Grupului Român de Lingvistică Aplicată (din anul 2003), Asociaţiei Române de Semiotică AROSS (din anul 2005), etc. A pus bazele Fundaţiei „Vasile Alecsandri” şi ale Editurii „Egal”. Este redactor şef al revistei „Studii şi cercetări ştiinţifice. Seria Filologie” a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bacău (2007).

A debutat publicistic în revista „Ramuri” din Craiova în 1978. Colaborează la revistele „Ateneu”, „Limba şi literatura română”, „Pagini bucovinene”, „Agora”, „Cartea”, „Sinteze”, „Ziua”, „Vitraliu”; „Vestitorul” ş.a. A debutat editorial în 1996. A semnat mai multe prefaţe, este coautor şi coordonator a mai multor volume. Autor de apeste 50 de volume de cursuri, manuale și auxiliare didactice. Realizator de rubrici/emisiuni în presa scrisă şi cea audiovizuală: TV Bacău, Radio STAR-B; Radio VOX-T; Radio „Alfa” (toate în Bacău).[2]

Dintre publicațiile sale enumerăm: „Preabecedar.” (în colab.), 1995; „Comunicarea” (în colab.), 1996; „Proiectarea şi modelarea activităţilor didactice” (colectiv), 1997; „Preocupări privind modernizarea predării învăţării la limba română în ciclul primar” (coord.), 1998; „Îndrumătorul învăţătorului” (în colab.), 2000; „Limba română – algoritmii analizei gramaticale”, 2001; „Fonetică şi fonologie”, 2001; „Cartea de citire cu învăţături” (în colab.), 2001; „Opere fundamentale ale literaturii române” (colectiv), 2001; „Unitatea naţională a românilor, de la idee la faptă” (coautor), 2003; „Îndrumătorul educatoarei pentru utilizarea «Preabecedarului»” (în colab.), 2004; „Dumitru Alistar – un ilustru cărturar moldovean” (coautor), 2004; „Spiritualitate românească, ieri şi azi (coautor)”, 2004; „Limba română în graiul ceangăilor din Moldova”, 2005; „Româna corectă”, 2005; „Limba română – algoritmii analizei gramaticale” (variantă teoretică), 2005; „Enciclopedia judeţului Bacău” (coautor), 2005; „Casa – semn al identităţii culturale” (coautor), 2006 ş.a.[3]

A fost distins cu Medalia Jubiliară 150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu (2000) și Premiul Internațională de Excelență DEMOS-TN-2015, pentru întreaga activitate.

Prof. Bălan Emanuel

[1] http://www.ub.ro/files/facultati/litere/Diverse_pt_studenti/CV_-_Danila_Ioan.pdf (accesat la 28 iulie 2019).

[2] https://zch.ro/profesorul-ioan-danila-la-65-de-ani/

[3] https://scholar.google.ro/citations?user=JdqHVbQAAAAJ&hl=en

Actualitate

Neamțul, județul reprezentativ pentru locurile, tradițiile și oamenii săi emblematici!

Publicat

pe

De

❓Care este pentru voi #județul cu locuri, tradiții și oameni emblematici?
Poate vă mai amintiți ce am publicat vara anului trecut, când v-am prezentat frumusețile țării noastre?! Dorim să reluăm acest proiect, iar săptămânal ne propunem să ajungem în câte un județ din #România pentru a-l cunoaște mai în detaliu, iar astfel, #împreună, să-i promovăm obiectivele de referință și valorile naționale.

‼️ Așadar, vă invităm în secțiunea de comentarii să #nominalizați județul reprezentativ pentru dumneavoastră.
#Județul cel mai cel mai des menționat (la această postare!) până duminică, ora 18:00, va reprezenta prima noastră oprire de săptămâna viitoare.
Staaart vot! 😃

Continua sa citesti

Actualitate

FOTO VIDEO „Unirea face puterea” – TRICOLORUL CĂLĂTOR de la Piatra-Neamț

Publicat

pe

De


📌 „Unirea face puterea” – manifestarea care va duce TRICOLORUL CĂLĂTOR de la Piatra-Neamț, pe Dealul Crucii, la Gura Ocniței, în județul Dâmbovița.

🇹🇩 Demarată anul trecut și dedicată Micii Uniri din 1859, manifestarea complexă „Unirea face puterea!” se desfășoară anul acesta în perioada 20-24 ianuarie. Tricolorul de 100 de metri purtat cu un an în urmă de sute de tineri pe străzile municipiului Piatra Neamț și arborat pe Turnul lui Ștefan va porni anul acesta către Muntenia, mai precis în comuna Gura Ocniței, din județul Dâmbovița. Acolo va fi arborat pe Crucea Păcii, un monument de dimensiunile Crucii de pe Caraiman. În drum va face popas pe malurile râului Milcov și în comuna buzoiană Padina.

⛰ La Piatra-Neamț, în prezența viceprimarului municipiului, Alin Lehăduș, alături de reprezentanți ai Complexului Muzeal Național Neamț, ai Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” și ai Asociației Culturale „Star” (organizator principal) tricolorul uriaș a fost din nou arborat pe Turnul lui Ștefan, pentru ca apoi să fie predat delegaților Teatrului „Junior” din Târgoviște. Aceasta s-a  întâmplat vineri, 22 ianuarie, la ora 11:00 pe Platoul de la Curtea Domnească din Piatra-Neamț.
📜 Este un gest cu valoare de simbol, ce transmite peste ani ideea de Unire și de bună colaborare a celor două provincii românești.

📲 Evenimentul a fost transmis în direct pe pagina de facebook a primăriei pietrene: Municipiul Piatra-Neamț, începând cu ora 11:00.

Continua sa citesti

Actualitate

Anunț privind recrutarea și selecție

Publicat

pe

De

Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului militar judeţean Neamţ, activități de recrutare a tinerilor – băieţi şi fete domiciliați pe raza județului Neamț, absolvenţi ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat sau viitori absolvenţi ai învăţământului gimnazial şi liceal, în vederea şcolarizării în instituţiile militare de învăţământ.
ANUNȚ PRIVIND RECRUTAREA ȘI SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU ADMITEREA ÎN COLEGIILE NAȚIONALE MILITARE ȘI PENTRU PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITARE, POSTLICEALE MILITARE !!!
COLEGII NAȚIONALE MILITARE:
– PERIOADA DE ÎNSCRIERE:
20.01 – 05.03.2021;
– PERIOADA DE SELECȚIE:
25.01 – 09.04.2021;
– PERIOADA DE EFECTUARE A EXAMINĂRII MEDICALE:
01.02 – 23.04.2021;
INSTITUTUL MEDICO-MILITAR, ACADEMIA DE POLIȚIE ȘI UNIVERSITATEA BUCUREȘTI:
– PERIOADA DE ÎNSCRIERE:
20.01 – 05.03.2021;
– PERIOADA DE SELECȚIE:
25.01 – 09.04.2021;
– PERIOADA DE EFECTUARE A EXAMINĂRII MEDICALE:
01.02 – 23.04.2021;
ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTUL POSTLICEAL:
– PERIOADA DE ÎNSCRIERE:
20.01 – 30.04.2021;
Pentru învățământul superior și postliceal selecția și examinarea medicală se vor desfășura după ierarhizarea candidaților.
ÎNSCRIEREA CANDIDAȚILOR se poate face prin următoarele modalităţi:
a) transmiterea solicitării şi a documentelor prin poșta electronică, la adresa de e-mail a CMJ Neamţ: recrutaremapn.neamt@gmail.com.
SAU,
b) depunerea documentelor care constituie dosarul de candidat, în cazul în care nu se poate realiza înscrierea electronică, la sediul Biroului informare-recrutare Neamţ, adresa: Piatra Neamţ, str. Durăului nr. 9.
Date şi documente (fotocopii) necesare pentru înscrierea online:
– nume şi prenume candidat …………..;
– elev la şcoala/colegiul/absolvent al, anul…………………;
– solicit înscrierea pentru (specificați colegiul, instituția de învățământ superior sau postliceal la care doriți înscrierea) ……………………;
– telefoane contact: 1. (nr. candidat ……), 2. (nr. rezervă ………);
– adresă e-mail: …………………..;
– ataşat fotocopii după: 1. certificat naştere, 2. carte identitate, 3. acordul de prelucrare a datelor personale completat și semnat.
SELECȚIA ȘI EXAMINAREA MEDICALĂ:
– detalii privind pașii de urmat în vederea susținerii probelor de selecție și examinării medicale, veți primi pe adresa de e-mail, la momentul confirmării înscrierii.
ATENŢIE:
– dacă înscrierea s-a efectuat electronic, asiguraţi-vă că aceasta s-a produs printr-un e-mail de confirmare. Dacă nu aţi primit confirmare (în termen de două, trei zile lucrătoare), solicitaţi telefonic acest lucru; Tel. 0233213886 sau 0233213473.
– dacă înscrierea s-a efectuat electronic, la momentul depunerii dosarului de candidat, aceștia au obligaţia de a prezenta personalului recrutor documentele care se solicită, în original sau copie legalizată, în vederea certificării confruntării documentelor transmise electronic sau în fotocopie.

Continua sa citesti

Popular