05. iulie 2020

Personalități ale Ținutului Neamț (IX). Eugen Ispir, pictor și scriitor.

S-a născut la Văratic, în septembrie 1909. Urmează studiile gimnaziale la Tîrgu Neamt, Școala Normală Din Botoșani și Academia de Arte Frumoase din Iași absolvită în 1932 la clasa maeștrilor Ștefan Dimitrescu și Octav Băncilă.[1]

După terminarea studiilor, predă în învățământul liceal la Bucureşti şi Giurgiu și a deținut funcția de inspector în Ministerul Artelor din 1932, iar după începerea războiului devine pictor de război. A îndeplinit şi după 1944 funcţii de răspundere în Ministerul Artelor. S-a remarcat ca “un pictor laborios prin picturi în ulei şi tempera, apropiat de maniera fovistă: culori vii, spontane, contrastante, subiectiv interpretate”.[2]

Debutează, în anul 1932, cu articole şi caricaturi la “Cuvântul liber”, dar colaborează şi la alte publicaţii precum Curajul , Veghea, Naţionalul Nou, Ogorul, Cuvântul Românesc, Porunca Vremii, Viaţa literară, Sfarmă Piatră, România, Curentul, Frontul, Neamul Românesc, De strajă ş. a.[3]

Participa la Saloanele Oficiale din perioada 1935 – 1947. A călătorit mult desăvârșindu-și studiile în Italia (1937), Franța (1938, 1973), Ungaria, Iugoslavia (1947), Turcia (1970), și Anglia ( 1974). Este un artist complex, polivalent, excelând în pictură, sculptură și artă decorativă (ceramică și sticlă).[4]

Suprapunerile de volume aparent la întâmplare, contrastele cromatice inedite creează impresia de haos ordonat după anumite legi ştiute doar de pictor şi rup monotonia cu care ochiul nostru este obişnuit, dând un farmec aparte acestei lucrări.

Eugen Ispir s-a afirmat prin tehnica sa interdisciplinară, putând lucra cu îndemânare atât pictură și sculptură, cât și ceramică ori sticlă. Printre creațiile sale se numără și lucrări de artă decorativă publice, cum sunt Complexul Țiglina din Galați, Spitalul din Slobozia și Târgu Neamț.[5]

Eugen Ispir a publicat cărţile “Zdroboleanca” (roman), la Editura Cugetarea, în 1932, şi “Străjerul din Cuibul doi”, în 1935. Unele articole ale lui Eugen Ispir au fost publicate sub pseudonul Eftimie Isochie. Pictorul a murit, în 1974, la Bucureşti.

În ultimul deceniu de viață s-a stabilit în provincia italiană Veneto, unde va și muri în iulie 1974.[6]

[1] Constantin Tomșa, Personalități ale culturii din județul Neamț, Editurile Crigarux & Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2014, p. 51.

[2] Mircea Deac, Lexicon critic şi documentar, Bucureşti, 2008, p. 258.

[3] http://zch.ro/un-pictor-si-un-scriitor-uitat-eugen-ispir/.

[4] http://grimberg.ro/licitatii/licitatie-decembrie-2013-5590/peisaj-din-velico-tarnovo-9536.

[5] Barbosa , Octavian, Dicționarul Artiștilor Români Contemporani, Ed. Meridiane, București, 1976, pag. 258.

[6]http://193.231.13.10:8991/F?func=findb&request=000022703&find_code=SYS&local_base=BCU10&CON_LNG=ENG.

 

Comenteaza

Adresa dvs. de mail nu va fi publicata pe site. Campurile obligatorii sunt marcate cu *