Connect with us

Actualitate

Măsuri dispuse începând cu data de 1 iunie

Publicat

pe

❗️Măsuri dispuse începând cu data de 1 iunie

⚠️HOTĂRÂRE nr. 26 din 28.05.2020
privind propunerea de modificare / completare / relaxare a măsurilor de prevenire și
combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 dispuse pe durata stării de alertă

🔵Art.1 (1) Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea și desfăşurarea competițiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

🔵(2) Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea și desfășurarea în bazine acoperite sau aflate în aer liber, a activităților de pregătire fizică a sportivilor profesioniști și a competițiilor sportive, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi
ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

🔵(3) Începând cu data de 1 iunie se permite desfășurarea, de către sportivii profesioniști, a activităților de pregătire fizică în spații închise, cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minim 7 mp/persoană și cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

🔵(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (3) nu se aplică activităților de pregătire și competițiilor sportive din domeniul sporturilor de contact.

🔵Art. 2 Începând cu data de 1 iunie, este permisă organizarea și desfășurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private, cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune aflate la distanță de minimum 2 metri, unul față de celălalt, purtarea măștii de protecție și respectarea condiţiilor stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

🔵Art. 3 Începând cu data de 1 iunie, se ridică restricțiile/interdicțiile privind deplasarea persoanelor în afara localităţii/zonei metropolitane.

🔵Art. 4 Începând cu data de 1 iunie, se reia transportul feroviar internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din și către România, cu respectarea condiţiilor stabilite potrivit art. 32,34 și 37 din Legea nr. 55/2020.

🔵Art. 5 Începând cu data de 1 iunie, se reia transportul rutier internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din și către România, cu respectarea condiţiilor stabilite potrivit art. 32, 35 și 37 din Legea nr. 55/2020.

🔵Art. 6 Începând cu data de 1 iunie, se permite prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din  familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri și președintelui Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

🔵Art. 7 Începând cu data de 1 iunie, accesul persoanelor pe plaje se realizează doar cu asigurarea obligatorie de șezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, ministrului sănătăţii și ministrului mediului, apelor și pădurilor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

🔵Art. 8 Începând cu data de 1 iunie, se permite organizarea de spectacole de tip drive-in, ocupanții unei mașini fiind membri aceleiași familii, măsurile de protecţie sanitară fiind stabilite prin ordin comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

🔵Art. 9 Prezenta Hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

SURSA:Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

FOTO-VIDEO | Mașină în flăcări în Piatra Neamț

Publicat

pe

Ca urmare a unui apel la 112, pompierii pietreni au intervenit cu o autospecială pentru stingere apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un autoturism în municipiul Piatra-Neamț.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la nivelul unui autoturism parcat pe strada Nicolae Iorga. Acesta a ars in totalitate.

Incendiul s-a propagat și la un autoturism parcat in imediata vecinătate. Proprietarul acestuia, cu ajutorul stingătorului din dotare a stins incendiul care se manifesta la partea din spate a autoturismului ( aripă dreapta,  spoiler dreapta, stop dreapta).

Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.


Continua sa citesti

Actualitate

Laura David, un om de cuvânt pentru nemțeni

Publicat

pe

Laura David candidează la Camera Deputaților, din partea USR PLUS Neamț. Pe buletinul de vot, Alianța USRPLUS se găsește la poziția 5.

Laura a crescut în Piatra Neamț, dar locuiește de mulți ani în comuna Alexandru cel Bun. A absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale la București și lucrează ca economist la societatea de consultanță pentru firme internaționale pe care a înființat-o împreună cu soțul ei. E un om de cuvânt, pune pasiune în ceea ce face și se dedică total proiectelor în care crede.

Laura a învățat că fiecare lucru trebuie făcut la timpul său. La vârsta de 44 de ani și după o experiență profesională desfășurată exclusiv în mediul privat, Laura crede că e momentul potrivit să se implice în viața politică din România.

E unul dintre cei mai noi membri ai USR și unul dintre cei mai activi la alegerile locale din septembrie 2020. De mult timp, Laura e cel mai activ și vigilent critic al administrației locale din Alexandru cel Bun, vocea vie și neobosită a cetățenilor din comună.

Laura David a întrebat oamenii din jur ce și-ar dori de la un parlamentar, cum își imaginează reprezentantul lor în Camera Deputaților.

„Avem nevoie de oameni competenți și corecți“, au spus unii. „Profesionalism, corectitudine, seriozitate, implicare, dorința de a schimba lucrurile în bine.“ „În Parlament trebuie să ajungă oameni corecți, cinstiți, pregătiți, care au excelat în profesia lor și care acum vor să pună umărul la schimbarea modului în care se înțelege să se facă politică“, au răspuns alții.

Laura își dorește să participe la schimbarea actualei clase politice românești, în care majoritatea celor care ne reprezintă în Parlament votează fără să fi citit măcar documentele supuse votului și fără să știe despre ce e vorba, se plictisesc vizibil la ședințe sau nu se întâlnesc niciodată cu propriii alegători. Laura crede că a venit timpul ca parlamentarii să trateze cu deplină responsabilitate onoarea de a reprezenta cetățenii și să fie conștienți că traiul multora dintre români depinde de deciziile Parlamentului.

Proiectul de acum al Laurei este România. Își dorește un Cod de Procedură Administrativă care să includă posibilitatea semnării electronice a tuturor actelor administrative și vrea să lucreze la actualizarea legislației electorale – cu vot prin corespondență eficient și vot electronic. Va contribui la susținerea investițiilor în infrastructura de turism și la dezvoltarea sistemului de învățământ conform necesităților de pe piața muncii.

Nemțenii ne-au dat votul pe 27 septembrie. Avem încredere că o vor face și pe 6 decembrie. Cu mască și distanțare socială la secțiile de vot.

Continua sa citesti

Actualitate

USR PLUS – O Românie fără hoție.

Publicat

pe

În patru ani, am demonstrat, ca tânăr deputat de Neamț, că se poate face un alt fel de politică și că experiența, adică suma greșelilor și reușitelor, se poate câștiga cu demnitate și fără hoție, ci cu profesionalism și victorii pentru cetățeni. Acum, Neamțul are nevoie de o echipă, ecchipa USR PLUS, pentru ca împreună să punem Neamțul și oamenii lui pe agenda de priorități a Parlamentului.” – Iulian Bulai, candidat pentru Camera Deputaților.

 

 

 

 

 

Timp de 20 de ani, m-am luptat, eu și echipajul meu, cu mările și oceanele, pentru ca navele pe care le conduceam să ajungă cu bine la destinație. Acum, bătălia mea e acasă – pentru nemțeni și bunăstarea lor. Neamțul are nevoie de luptători pentru cauza lui acolo unde se decid politicile publice, la București. Vreau să facem echipă în Parlament, pentru județul nostru și pentru Moldova.” – Florin Zaharia, candidat pentru Senatul României.

 

 

Continua sa citesti

Popular