Connect with us

Actualitate

Filmul „colectiv” – proiecție în prezența echipei la Piatra Neamț

Publicat

pe

Filmul „colectiv”, regizat de către Alexander Nanau, va avea premiera în cinematografele din România pe 28 februarie 2020.

Luni, 2 martie, ”colectiv” se vede în avanpremieră la Piatra Neamț, în prezența echipei de producție și a protagoniștilor, de la 19:00, la  Cinema Mon Amour iar biletele sunt disponibile aici.

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/2230196603948605/.

Filmul va mai putea fi vizionat și pe 3 martie, de la ora 17:30 și pe 4 martie, de la ora 15:30.

colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul cu același nume și urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuală.

Producția va oferi în premieră spectatorilor din cinematografe acces în locurile cheie de după evenimentul tragic din clubul Colectiv: redacții de ziare, cabinete de miniștri, coridoare de instituții, săli de ședințe.  Filmul urmărește jurnaliști, avertizori de integritate (whistleblowers), pacienți și familiile lor, dar și oficiali din guvern și reprezentanți ai statului, dezvăluind fără compromisuri o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării.

„Momentul Colectiv a fost pentru noi toți o traumă. Ca orice individ traumatizat, o societate traumatizată devine ușor de manipulat și de mințit. După Colectiv decizia de a face un film prin care să înțeleg mai bine cum funcționează societatea și mai ales relația cetățean – stat, a venit natural. Mi-am îndreptat atenția către presă și pe parcursul unui an am putut observa din interior și în timp real procesul dramatic al luptei pentru adevăr a jurnalistilor cu autoritățile statului care, lipsite de orice urmă de umanitate, nu numai că au manipulat opinia publică, dar au și acoperit intenționat corupția din sistemul de sănătate, luând în calcul fără să clipească moartea propriilor cetățeni.” a declarat regizorul Alexander Nanau.

Premiera mondială a filmului a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, fiind primul film documentar românesc selectat în cadrul prestigiosului festival italian, iar premiera nord-americană la TIFF (Toronto International Film Festival). Pelicula a fost selectată și în cadrul altor competiții europene, printre care Festivalul de Film din Zurich, unde a obținut premiul pentru cel mai bun film documentar. „colectiv” s-a aflat și în selecția oficială din cadrul Festivalului de Film Sundance 2020, unul dintre cele mai importante festivaluri de film independent din lume, care se desfășoară în Statele Unite.

Filmul „colectiv” este produs de Alexander Nanau Production, în coproducție cu Samsa Film Luxembourg și HBO Europe, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund și Sundance Documentary Fund, cu participarea MDR Germania, RTS Elveția, RSI – Elveția și YES Docu – Israel.

# # #

Despre Alexander Nanau

Alexander Nanau, regizor și producător germano-român, a studiat regia la Academia Germană de Film și Televiziune din Berlin (DFFB) și este deținătorul a două burse la Institutul Sundance, respectiv Academia de Artă (Akademie der Künste) din Berlin. În 2007 a înființat în România casa de producție Alexander Nanau Production. Filmul său documentar, „Lumea văzută de Ion B.”, a câștigat, în 2010, premiul Emmy Internaţional la categoria „Arts Programming”, iar „Toto și surorile lui”, următorul documentar al lui Nanau, a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film în 2015. Cel din urmă a avut o distribuție internațională numeroasă și a avut succes în rândul festivalurilor din întreaga lume. Nanau a fost director de imagine pentru documentarul francez-german „Nothingwood”, filmat în Afganistan, care a avut premiera la Cannes în 2017, în selecția Quinzaine des Réalisateurs.

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

VIDEO – Salon Unirea – Primăvara începe cu tratamentele faciale by Gabriela

Publicat

pe

De

Schimbările de temperatură, vârsta sau stresul cotidian, ne lasa urmele pe piele, iar asta se vede si ne crează deseori disconfort. Însă, in era tuturor posibilităților, exista si profesionisti care ne pot reda strălucirea. Esteticianul Gabriela Baciu, de la Salon Unirea, are soluțiile multor probleme ce țin de aspectul pielii, venind in ajutorul doamnelor, dar si al domnilor deopotrivă. Va așteptam la salon cu cele mai inovative proceduri si tratamente din estetica pielii si desigur cu oferte si promoții pentru fiecare persoană, in fiecare sezon. Alege sa strălucești!
0755356830 – Gabriela

Continua sa citesti

Actualitate

Festivalul „Zilele Creangă”, ediția a XI-a – PROGRAM

Publicat

pe

De

În pofida condițiilor dificile, marcate de numeroase restricții, în perioada 1-5 martie 2021 se va desfășura Festivalul „Zilele Creangă”, ediția a XI-a.
Diverse instituții și organizații din Chișinău, Orhei, Bălți, Iași, Târgu-Neamț și Pipirig și-au unit forțele pentru a organiza un program de evenimente online, care vor fi transmise live pe pagina de Facebook a Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”

https://www.facebook.com/biblioteca.creanga
Organizatorii Festivalului:
• Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova
• Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”
• Secția Națională din Republica Moldova a Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret (IBBY)
• Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”
• Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova
• IP „Teleradio-Moldova”
• Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Chișinău
• Liceul de Limbi Moderne și Tehnologii Informaționale „Socrate”
• Biblioteca pentru Copii „Ion Creangă”, Orhei
• Biblioteca pentru Copii „Ion Creangă”, Bălți
• Consiliul Județean Iași
• Primăria municipiului Iași
• Muzeul Național al Literaturii Române, Iași
• Muzeul „Bojdeuca lui Ion Creangă”, Iași
• Primăria orașului Târgu-Neamț
• Fundația „Sfânta Teodora de la Sihla”, Târgu-Neamț
• Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române, Filiala Târgu-Neamț
• Primăria comunei Pipirig
• Parohia Bisericii „Sfântul Haralambie”, Târgu-Neamț
• Clubul Copiilor Târgu-Neamț
• Parohia Bisericii „Sf. Gheorghe” Stânca-Pipirig
• Liceul „Ion Creangă”, Pipirig
PROGRAM
1 martie
10.00 Chișinău, Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, Aleea clasicilor
• Depunere de flori la bustul lui Ion Creangă
Moderator: Iulian Filip, scriitor
Participă scriitori, bibliotecari, elevi și cadre didactice.
10.00 Iași, Parcul Copou
• Depunere de flori la bustul lui Ion Creangă
Moderator: Valentin Talpalaru, scriitor, jurnalist, muzeograf
Participă scriitori, bibliotecari, elevi și cadre didactice.
15.00 Chișinău, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”
• Inaugurarea ediției a XI-a a Festivalului Internațional „Zilele Creangă”
• Colocviul „Ion Creangă al meu”
Moderator: Eugenia Bejan, director general al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”
Participă:
– Lilia Pogolșa, Ministrul educației, culturii și cercetării
– Valentin Talpalaru, scriitor, jurnalist, muzeograf, Iași
– Olguța Creangă Caia, scriitoare, strănepoată a lui Ion Creangă, Târgu-Neamț
– Claudia Balaban, directorul de onoare al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”
– Arcadie Suceveanu, președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova
– Svetlana Sârbu, șefa redacției Cultură, Radio Moldova
– scriitorii Iulian Filip, Claudia Partole, Ianoș Țurcanu, Titus Știrbu, Ion Anton (Chișinău), Irene Postolachi (Bușteni, România)
– Nina Corcinschi, director al Institutului de Filologie Română „B. P. Hasdeu”, MECC
– Adrian Ghicov, dr. hab. în filologie, conf. univ.
– Pr. Adrian Stănică, Biserica „Sf. Gheorghe” Stânca-Pipirig
– Vasile Lulu Roșu, director TVN, Târgu-Neamț
– Corneliu Solomon, director al Liceului Teoretic „Ion Creangă” Chișinău
– elevi și profesori de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Liceul de Limbi Moderne și Tehnologii Informaționale „Socrate”, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Liceul Teoretic „George Meniuc”, Liceul Teoretic „Gh. Asachi”
– Corul „Muguraș de Sânziene” de la Clubul Copiilor Târgu-Neamț, dirijor, prof. Sânziana Oșlobanu
– Ansamblul folcloric „Opincuța” de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Chișinău, conducător artistic Maria Lupu
2 martie
14.30 Chișinău, Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu”, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova
• Simpozion „Ion Creangă: lumea lui și lumea noastră postmodernă”
Moderator: dr. hab., conf. univ. Nina Corcinschi, director al Institutului
Participă:
– Acad. Mihai Cimpoi
– Dr. Dumitru Apetri
– Dr. Oxana Gherman
– Dr. Olesea Gîrlea
– Drd. Liliana Botnari
Invitați:
– Olguța Creangă Caia, scriitoare, strănepoata lui Ion Creangă
– Valentin Talpalaru, scriitor, jurnalist, muzeograf la Muzeul Național al Literaturii Române, Iași
– Mircea Platon, scriitor, redactor-șef al revistei „Convorbiri literare” Iași
– Gheorghe Simon, scriitor, Tîrgu-Neamț
– Lidia Richter, directoarea Bibliotecii Orășenești Târgu-Neamț
– Gabriela Secheșan, interpretă
Moment special cu strănepoatele lui Ion Creangă:
Mezzosoprana Claudia Caia și soprana Olga Caia Murariu interpretează duetul „He shall feed his flock” din oratoriul „Messiah” de Georg Friedrich Händel.
3 martie
11.00 Orhei, Biblioteca pentru Copii „Ion Creangă”
• Vocea copilăriei eterne: Spectacol literar-muzical
Moderator: Natalia Platon, șefa Bibliotecii pentru Copii „Ion Creangă”, Orhei
Participă:
– Liceul Teoretic „Alecu Russo” Orhei, profesoare Elena Pîntea, Ludmila Covalciuc, Corina Bîlba
– Biblioteca Publică Piatra, Orhei, bibliotecară Galina Bîrdan
– Casa de Cultură Cucuruzeni, regizor Gheorghe Guriuc
– Olguța Creangă Caia, scriitoare, strănepoata lui Ion Creangă
– Valentin Talpalaru, scriitor, jurnalist, muzeograf la Muzeul Național al Literaturii Române, Iași
– scriitorii Iulian Filip, Claudia Partole, Ion Anton
– Corul Liceului „Ion Creangă” Pipirig, dirijor, prof. Nadia Sângeap
4 martie
11.00 Bălți, Biblioteca pentru Copii „Ion Creangă”
• Ion Creangă – basmul care nu se termină niciodată
Moderator: Ana Botezat, șefa Bibliotecii pentru Copii „Ion Creangă”, Bălți
Participă:
– Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bălți, clasa a 2-a „B”, profesoară Viorica Mațilă-Parfeni
– Valentin Talpalaru, scriitor, jurnalist, muzeograf la Muzeul Național al Literaturii Române, Iași
– Olguța Creangă Caia, scriitoare, strănepoata lui Ion Creangă
– scriitorii Ianoș Țurcanu, Titus Știrbu
– Ana Dragu, interpretă
5 martie
14.00 Chișinău, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”
• Parada povestitorilor „Hai mai bine despre copilărie să vorbim”, ediția a VI-a
Moderator: Eugenia Bejan, director general al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”
Invitată specială: Maria Iosep, interpretă, elevă din jud. Suceava, România
Moment artistic cu Ansamblul folcloric „Opincuța” de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Chișinău, conducător artistic Maria Lupu
Participă elevi de la diferite școli și licee din mun. Chișinău.

Continua sa citesti

Actualitate

Tânăr din Neamț (Țolici), decedat într-un cumplit accident în Italia

Publicat

pe

De

Nenorocirea s-a produs de-a lungul drumului provincial 39 Del Varmo, în direcția Flaibano. Două autoturisme – o Lancia Y și un Ford Escort – s-au ciocnit frontal, ambele maşini fiind aruncate în afara carosabilului, după impact.

Potrivit Udine Today, la bordul Fordului se aflau trei muncitori români, cu domiciliul în San Giorgio della Richinvelda. Terminaseră munca și se întorceau acasă. În Lancia Y erau două femei din Ragogna, o comună din provincia Udine, regiunea Friuli-Veneția. Din motive încă necunoscute, cele două autoturisme s-au cicnit frontal, impactul fiind unul înfiorător.Unul din muncitori, un tânărde 21 de ani, a murit pe loc, în timp ce ceilalți doi români au fost răniți.

Dintre ultimii doi, un bărbat a fost transportat la spitalul Santa Maria della Misericordia cu elicopterul în stare gravă.La fel și o femeie din Lancia, și ea de asemenea grav rănită.

Tânărul de 21 de ani, aruncat prin parbriz și strivit de propria mașină

Continua sa citesti

Popular