Connect with us

Actualitate

Din 15 mai se vor deschide saloanele de coafură, cabinetele stomatologice și muzeele – Klaus Iohannis

Publicat

pe

Președintele Klaus Iohannis a avut luni o ședință la Palatul Cotroceni privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul și mai mulți miniștri. La finalul întrevederii, Klaus Iohannis a declarat că nu va prelungi starea de urgență, iar din 15 mai va intra în vigoare starea de alertă. Președintele a precizat că vor fi deschise saloanele de coafură, cabinetele stomatologice și muzeele. Din localități se va putea ieși pentru probleme medicale, în interes de serviciu, dar și pentru activitate sportivă individuală. În localitățile carantinate nu se vor relaxa măsurile de restricție.

Începând din 15 mai, starea de urgență nu va mai fi prelungită. Însă, pentru a ține epidemia sub control, vom intra într-o așa-numită stare de alertă. Din 15 mai, se vor redeschide, în condiții speciale de distanțare și de igienă, cabinetele stomatologice, saloanele de îngrijire personală și muzeele. De asemenea, cu toții vom purta mască de protecție când suntem în spații publice închise și în mijloacele de transport public în comun. Deplasările în interiorul localității se vor putea face fără declarații pe proprie răspundere, dar vor fi restricționate în afara localității, cu câteva excepții – dacă sunt în interes de serviciu, pentru probleme medicale și pentru sport individual, de exemplu mersul cu bicicleta. Măsurile de relaxare vor fi luate gradual, aproximativ din două în două săptămâni, pentru că situația nu s-a îmbunătățit încă, iar epidemia nu a trecut. Trebuie să fim foarte responsabili și să avem foarte mare grijă în continuare!

Publicată de Neamt 24 pe Luni, 4 mai 2020

Declarația președintelui Klaus Iohannis:

„Am finalizat întâlnirea pe care am avut-o cu Premierul și mai mulți miniștri și consilieri. Am analizat situația în care ne aflăm din punct de vedere epidemiologic și al situației stării de urgență.

Dați-mi voi să încep cu ceva legat de zilele care au trecut, weekendul de 1 mai. Am văzut cu toții că lucrurile au stat destul de bine și trebuie să spun: sunt foarte mulțumit de felul în care oamenii au reacționat la apelul autorităților. Au stat acasă și, chiar dacă a fost 1 mai, nu am avut încălcări semnificative ale regulilor, deci lucrurile au decurs bine.

Astăzi am analizat mai multe chestiuni și unele dintre deciziile pe care le-am luat cred că sunt de mare interes pentru publicul general.

În primul rând, starea de urgență nu va fi prelungită. Nu voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgență și, în acest fel, data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgență.

Începând din 15 mai, pentru a ține, evident, epidemia sub control, vom intra într-o așa-numită stare de alertă. Deci starea de urgență va fi înlocuită prin starea de alertă.

Această stare de alertă este prevăzută de legislația specifică care clarifică cum se acționează în situația unei epidemii și noi clar suntem, din păcate, încă într-o epidemie de COVID-19.

Situația nu s-a îmbunătățit încă. Deci, nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și suntem într-o normalitate. Din păcate, epidemia nu a trecut. Ați observat, cu siguranță, din comunicările publice că am avut și astăzi iarăși peste 300 de persoane care au fost testate pozitiv și, în acest fel, nu putem să spunem că boala a trecut. Însă, la un moment dat, trebuie să mergem mai departe și acest mai departe se concretizează în forma de organizată, trecând de la starea de urgență la stare de alertă.

Acum, câteva lucruri totuși se schimbă, dar, înainte să spun ce se relaxează, repet: epidemia nu a trecut! Trebuie să fim foarte responsabili și trebuie să avem foarte mare grijă în continuare!

În realitate, indiferent ce auziți la televizor, nu știe nimeni până când durează această epidemie și depinde de noi dacă aici, la noi, în România, o controlăm mai bine sau mai puțin bine.

Eu îmi doresc foarte mult să o controlăm bine, cu toții împreună, asta însemnând să respectăm indicațiile autorităților!

În primul rând, după 15 mai putem, în principiu, să ne mișcăm în interiorul localității unde avem treabă, dar este clar: nu e bine să exagerăm. Deplasările să se facă atunci când sunt necesare, dar nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem.

Este un prim pas important. Mulți mă întreabă, și se întreabă: „bun, și ce se întâmplă mai departe?”, și vreau să spun din capul locului că așa-numita relaxare se va face pas cu pas. Un astfel de pas fiind, de regulă, cam de două săptămâni. Deci, unele măsuri le vom lua începând din 15 mai, dar următorul calup de măsuri de relaxare va veni probabil la începutul la iunie, pe urmă la mijlocul lui iunie, și așa mai departe.

Acum, din 15 mai, vom avea, de exemplu, la dispoziție iarăși saloanele de îngrijire personală, deci se vor redeschide saloanele de coafură, frizerie, și așa mai departe. De asemenea, din 15 mai, se vor redeschide cabinetele stomatologice. Tot din 15 mai se vor redeschide muzeele.

Dar toate, în condiții speciale de distanțare, în condiții de igienă, cu toții, repet, și o să o mai repet de câteva ori – cu toții vom purta mască de protecție când suntem în spații publice închise. De asemenea, când ne deplasăm cu transportul public în comun. Aceste lucruri rămân obligatorii.

Măsurile de relaxare de mișcare mai liberă, atenție, nu se aplică în localitățile care sunt în carantină! Deci, acolo unde localitatea este declarată în carantină, această relaxare nu va avea loc decât atunci când ni se spune de la experți că pericolul este diminuat.

Deplasările, în esență, vor fi restricționate pentru a pleca din localitate. Însă și aici sunt câteva excepții. Este voie să se plece din localitate, de exemplu, în interes de serviciu, pentru probleme medicale. Este posibil să se iasă, de exemplu, pentru sport individual, pentru mers cu bicicleta în afara localității sau altele. Deci, sporturile individuale vor fi permise – atenție, individuale!

Rămâne restricția că sunt interzise întâlnirile cu mai mult de 3 persoane. Asta se aplică, evident, și atunci când mergem să facem mișcare în aer liber.

Este încă un aspect destul de important pe care l-aș menționa pe scurt, care se referă la sportivi. Sportivii de performanță vor putea, în condiții foarte speciale, care vor fi detaliate de specialiști, să înceapă cantonamentele, dar nu vor începe competițiile sportive decât după o perioadă suficient de lungă de pregătire – deci, pentru, atenție, sportivii de performanță. Bazele sportive nu se redeschid pentru amatori – atenție, ca să nu fim greșit înțeleși. Deci, cantonamentele, dar numai în condiții speciale, pentru profesioniști.

În final, nu pot să nu menționez o temă pe care am adus-o în discuție săptămâna trecută și care a preocupat pe foarte mulți. Este chestiunea din Parlament care ține de autonomia teritoriului care este denumit în Transilvania Ținutul Secuiesc.

Am făcut atunci niște afirmații și sper să fi fost bine înțeles. Eu nu am niciun fel de problemă cu persoanele de etnie maghiară. Îi cunosc pe mulți, am avut mulți colegi, am în continuare colegi, îi respect, marea majoritate sunt oameni de treabă, harnici, care își văd de ale lor. Problema pe care o am este cu politicienii, în special cu politicienii din PSD, care, culmea, au încercat să promoveze legislație care privește autonomia Ținutului Secuiesc.

Este surprinzător și, recunosc, pentru mine și cred că pentru mulți dintre dumneavoastră, supărător. Au încercat să se scoată pesediștii și după scurt timp au introdus legislația în Senat, unde au picat-o.

Dar iată că vin dovezi că nu a fost o chestiune singulară. Culmea, în Senat a trecut, tot tacit, o altă inițiativă a UDMR care, practic, se constituie într-un cod administrativ paralel cu cel existent deja, un fel de cod administrativ în varianta UDMR.

Acest cod administrativ introdus de UDMR în circuit parlamentar prevede, de exemplu, ce credeți, obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal.

De data aceasta PSD nu poate să spună că nu a știut, fiindcă această inițiativă a trecut prin comisiile Senatului, unde membrii PSD au votat pentru.

Acum, probabil, după ce am arătat public ce se dorește iarăși din partea PSD, vor găsi o formă să voteze împotriva și acestei legi. Însă nu putem să ne facem că nu vedem cum PSD este evident în situația de a promova anumite acte administrative, legi, care vin să ducă la autonomia Ținutului Secuiesc, ori așa ceva este pur și simplu neconstituțional și nu voi tolera apariția unor astfel de legi.

”, a declarat Klaus Iohannis.

SURSA:digi24.ro

Actualitate

FOTO | Mihai Vornicu – alături de oamenii din comuna Timișești

Publicat

pe

Mihai Vornicu candidează pentru funcția de primar al comunei Timișești și este pregătit să preia atribuțiile unui edil implicat. Această funcție nu înseamnă doar responsabilitatea administrației unei localități ci și implicarea în viața cetățenilor în mod activ.

Cel mai important lucru pe care un primar trebuie să îl facă este să cunoască oamenii locului și să le afle problemele și supărările, iar Mihai Vornicu a început să facă asta înainte de a ocupa această funcție. Mergând din poartă în poartă pe ulițele satelor din Timișești, Mihai Vornicu a întâlnit oameni gospodari și mândri de munca lor însă nemulțumiți de actuala conducere și de lucrările neterminate sau prost efectuate.

Cetățenii sunt nemulțumiți de lipsa canalizării și a apei curente în unele sate, de drumurile neasfaltate, sunt nemulțumiți că nu au un dispensar sau un cămin cultural. Mihai Vornicu este pregătit să schimbe aceste lucruri și să facă din comuna Timișești o localitate modernă, fără lipsuri și de care locuitorii să fie mândri.

Promisiunile noastre nu vor rămâne doar promisiuni! Ceea ce promitem putem realiza și o vom face! Așa este corect! Fiecare cetățean al comunei Timișești va ajunge să dispună de ceea ce are nevoie, de drepturile lui. Reușim împreună! Gândește-te la drepturile tale și votează responsabil! Te invit la vot pe 27 septembrie 2020” a declarat Mihai Vornicu, candidat la funcția de primar al comunei Timișești din partea alianței USR Plus+.

Continua sa citesti

Actualitate

Administrația locală si sportul in Târgu Neamț

Publicat

pe

Vom începe cu sportul rege. În weekendul ce tocmai a trecut, am participat la un turneu de fotbal organizat pe terenul de fotbal al Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, concurs organizat în scop caritabil, banii strânși fiind donați copiilor defavorizați, pentru achiziționarea rechizitelor școlare. O inițiativa exemplară de altfel, toți participanțîi au dat dovadă de fair-play și respect în timpul meciurilor, cu mici tensiuni, pe ici pe colo, firești de altfel. A fost o atmosfera plăcută și toți participanții s-au felicitat la sfârșit, indiferent dacă au pierdut sau au câștigat. Am salutat astfel de inițiative și vom mai participa ori de câte ori se vor mai organiza.

Nu vrem să ne legăm neapărat de faptul că turneul a fost organizat de un anume partid politic, sau că a fost organizat chiar în timpul campaniei electorale. Sau să ne legăm de detalii tehnice, cum ar fi că terenul e cam strâmt, e cam strâmb, sau că nu este montată plasa deasupra suprafeței de joc și astfel mingile se duc fie în stradă principala, fie în curțile vecinilor, fie cad pe mașinile parcate în apropierea terenului; la un moment dat am rămas și fără mingi de joc. 😀

Cel mai mult am dori să întrebam edilii locali de ce se percepe o taxa de închiriere de 100 Ron/ora pentru teren, o sumă ce ni se pare mare pentru orașul nostru? De ce în alte părți e gratis iar la noi nu? În Cluj Napoca de exemplu, terenurile de fotbal nou înființate din cadrul complexului sportiv se închiriază GRATIS!!! Rezervarea se face online sau la telefon și cu respectarea, bineînțeles, a regulilor de curătenie și disciplină, toată lumea e fericită. Terenurile sunt pline tot timpul, este promovat sportul, ceea ce înseamnă sănătate, și banii rămân în buzunarele cetățenilor. De ce la ei se poate și la noi nu? Și un program guvernamental a fost transformat în sursă de venit? Pentru liceu, primărie, nu știm exact.

Haideți să nu mergem atât de departe și să ne uităm în curtea unei comune din zona noastră, chiar lângă Târgu Neamț. Nu dăm nume pentru a nu se crede că facem campanie pentru un candidat anume, dar, aceeași poveste. Același program PNDL, același teren, aceeași mărime, aceleași condiții, preț ZERO. SE ÎNCHIRIAZĂ ÎN MOD GRATUIT!!! Doar cu rezervare în prealabil. La ei se poate și la noi nu. De ce?

Să mergem la stadionul echipei Ozana. Am observat cu toții că au fost amputate cele 2 terenuri din spatele stadionului pentru a construi amfiteatru. În loc să investească în acel spațiu, să creeze o baza sportivă modernă, care să conțină spații corespunzătoare de cazare, SPA, sala de forță și fitness, masaj, terenuri de antrenament, să atragem marile echipe să vină la noi în cantonamente, noi am demolat orice vis ce putea deveni realitate. Echipele mari de fotbal și nu numai, plătesc sume mari de bani pentru a avea unde să se antreneze, dar trebuie să le oferim condiții. Și aveam o poziție extraordinară, la baza cetății, plus că și spațiul îl aveam.

Amfiteatrul ar fi putut fi construit în parcarea din spatele tribunei stadionului, iar terenurile să le fi păstrat și modernizat. Această ar fi fost viziunea noastră privind baza sportivă Ozana. Dar se pare că nu am fost în același gând cu actuală conducere a orașului.

De menționat ar mai fi și sala de sport acoperită de la poalele Cetății Neamț, care are o suprafață de joc foarte bună, în schimb vestiarele și grupurile sanitare sunt rudimentare, având baterii defecte la dușuri și la chiuvete, iar igienă lasă mult de dorit.

Să trecem la tenis de câmp. Știați că avem 3 terenuri de tenis, disponibile zilnic, aparțînând clubului sportiv Târgu Neamț? Întrebam pentru că duminică după-amiază, probabil în una din ultimele duminici însorite ale anului, toate cele 3 terenuri de tenis erau pustii; unul acoperit și 2 descoperite. Porțile terenurilor închise cu lacăt. Am încercat să găsim o persoană de contact sau un număr de telefon, fără succes din păcate. Din nou, se evidențiază interesul autorităților față de promovarea sportului în orașul Târgu Neamț. Au avut grijă totuși să cheltuie bani pentru a achiziționa plasa de mascare, să o monteze de jur împrejurul terenurilor, pentru a nu vedea cetățenii că de fapt există terenuri de tenis dar sunt goale mai tot timpul.

Soluții?
– Crearea unui parteneriat public-privat, dacă nu avem personal în măsură să gestioneze și să promoveze tenisul de câmp în Orașul Târgu Neamț;
– Angajarea de personal competent, calificat, fără pile sau cumetrii, care să se ocupe efectiv de acest sport, de întreținerea în condițîi optime a terenurilor, de atragere a practicanților sportului, de organizare de concursuri, etc. Să angajăm oameni pasionați de acest sport și suntem siguri că vom reuși să atragem și sportivi în acest fel.

Și lista poate continuă, așteptăm sugestii și din partea dumneavoastră de altfel. Trebuie să folosim bazele sportive pe care le avem deja. Trebuie să încurajăm cetățenii să facă sport, trebuie să îi atragem creând condiții optime, organizând concursuri, turnee, antrenamente, pentru toate categoriile de cetățeni: copii, juniori, seniori, elevi, pensionari, fete, băieți, etc.

Dacă există voința, noi credem că putem face orice. Să mergem mai departe și să vorbim de piste de biciclete? Trotinete electrice, închiriere de biciclete, spații special amenajate pentru pasionații de skateboard și rotile? Vor sări din nou unii cu gură pe noi să ne taie aripile afirmând că visam, că mințim, că nu vom avea așa ceva decât peste 50 de ani probabil…

Noi vă contrazicem și vă spunem că se poate și la noi, sunt lucruri lumești și firești în anii pe care îi trăim. Trebuie să avem curaj că se poate și la noi, este nevoie în primul rând de inițiativa și voință.

Aceste probleme sunt bine cunoscute de către toți iubitorii de sport din orașul Târgu Neamț și nu numai, însă nimeni nu le-a expus în mod public. ” – a declarat Iulian Popa, Președintele USR Târgu Neamț.

Continua sa citesti

Actualitate

Împreună putem reuși! – Mihai Vornicu te cheamă la vot!

Publicat

pe

Timpul trece și se apropie ziua de 27 septembrie, ziua în care vă invit pe toți la vot!  Cu toții ne dorim același lucru, o comună prosperă și cu care să ne mândrim. Sunt convins că alături de dumneavoastră și de colegii din echipă putem realiza lucruri folositoare și frumoase. Vom aduce toate satele la egalitate, fără diferențe, deoarece toți aparținem aceleași comune  și toți avem aceleași drepturi. Împreună putem reuși!

O comună este formată din mai multe sate, iar locuitorii fiecărui sat trebuie să simtă că aparțin aceluiași loc. De aceea este nevoie ca în fiecare localitate a comunei noastre cetățenii să aibă accesul la utilități, străzi asfaltate, iluminat public, consultanță medicală, spații publice curate, parcuri și cluburi pentru copii, centru sportiv, ajutor pentru o situație școlară cât mai bună, iar lucrurile pot continua. Este drept că unele dintre aceste fapte există, dar sunt limitate cetățenilor. Trebuie să facilităm accesul lor și să venim în sprijinul tuturor. Pot părea multe de făcut, dar împreună se poate! Împreună putem face fiecare localitate să fie un mediu plăcut și sigur de locuit. Dacă ne dorim, putem realiza!

Comuna Timișești este formată din cinci localități, însă nu în toate au loc activități didactice. Unii copii sunt nevoiți să facă naveta spre școală în alt sat, trezindu-se de dimineață și terminând orele cel puțin la ora 12. Fiecare elev petrece minim patru ore la școală, dar aici se mai adaugă timpul spre școală și înapoi spre casă. Este un interval de timp destul de mare în care copii trebuie să ia și masa, iar aici intervine problema laptelui și a cornului.

De câțiva ani se încearcă schimbarea acestui pachet, în unele locuri fiind rezultate, iar în altele nu. În partea mai puțin plăcută se află și copiii din comuna noastră.

Un obiectiv de al nostru este de a schimba acest fapt cu distribuirea de pachete cu mâncare, de a versifica periodic pachetul și de …

Pe lista noastră de obiective este pachetul cu rechizite școlare necesare oricărui elev. Dorim să venim în ajutor tuturor familiilor cu copii din comună și la fiecare început de an școlar elevii să primească tot ce le este necesar pentru a putea participa corespunzător la ore, în funcție de cerințele anului de studiu. Toți elevii ar trebui să faciliteze de acest program, indiferent de situația financiară sau de alți indici. Educația este gratuită și trebuie să încercăm să scutim cât de mult cheltuielile părinților.

Ca orice comunitate, avem nevoie și noi de momente frumoase, de socializare și de veselie. Acest gând a dus spre dorința de a organiza „Ziua satului” în fiecare sat din comună. Cu toții muncim zi de zi și am merita măcar o singură zi pe an să știm că putem ieși cu familia și prietenii în satul nostru și să ne simțim bine. Prin acest proiect dorim și să sprijinim producătorii locali(tarabe cu produse locale) și să aducem în fața comunității copiii și oamenii talentați din fiecare sat, care să ne încânte cu aptitudinile lor. Prin acest proiect putem îmbina muzica, veselia și dansul cu dezvoltarea comerțului, promovarea producătorilor locali și a tinerilor talentați.

După cum bine știți, o problemă pe care o întâlnim tot mai des acum este cea a produselor alimentare procesate, provenite din import, care nu ne dau mereu certitudinea unei calități. De asemenea, majoritatea știm că în comuna noastră sunt mici producători locali, care au grijă de producțiile lor și pot garanta calitate, însă ajung să rămână cu produsele nevândute. Este păcat că se întâmplă astfel. Trebuie să venim în sprijinul lor, să îi susținem, iar asta nu o vom face doar în folosul lor, ci și pentru noi, pentru a fi siguri de proveniența și calitatea produselor. Comerțul local trebuie dezvoltat, iar o modalitate de a face asta sunt târgurile periodice, proiect ce îl voi susține!

Un lucru ce ne preocupă pe toți, indiferent de vârstă și ocupație, este sănătatea. Comuna noastră are nevoie de dispensare și farmacii funcționale, aduse la actualitatea zilei de azi. Vreau ca măcar în satele Timișești și Dumbrava să existe dispensar și farmacie funcționale, iar în celelalte localități să se realizeze vizite săptămânale la care pot veni cetățenii pentru consultații. Nu este ușor nici pentru cei tineri să facă drumul până la Târgu Neamț pentru un consult sau pentru a lua o pastilă, dar mai ales pentru bătrânii noștri. Trebuie să încercăm să le ușurăm greutățile pe cât posibil și să îi scutim de niște drumuri ce ar putea fi netrebuincioase.

Cu toții ne dorim dezvoltarea și modernizarea comunei, iar pentru asta ne vom lupta să aducem fonduri europene, guvernamentale și să obținem toate finanțările posibile pentru a duce la bun sfârșit proiectele noastre. Vrem o comună fără străzi neasfaltate, cu case racordate la apă, canalizare și gaz metan, iluminat public în toate cele cinci localități. Știm că nu sunt ușor de realizat aceste proiecte, dar forțele noastre vor fi îndreptate spre realizarea acestora. Nu promitem ce nu putem realiza! Aceste lucruri pot fi aduse la realitate cu voință și muncă.

Promisiunile noastre nu vor rămâne doar promisiuni! Ceea ce promitem putem realiza și o vom face! Așa este corect! Fiecare cetățean al comunei Timișești va ajunge să dispună de ceea ce are nevoie, de drepturile lui. Reușim împreună!

Eu sunt Mihai Vornicu și te invit pe 27 la vot! Gândește-te la drepturile tale și votează responsabil!

Continua sa citesti

Popular