Connect with us

Actualitate

Decretarea stării de urgență în România începând de săptămâna viitoare

Publicat

pe

România intră în stare de urgență de la începutul săptămânii viitoare

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, sâmbătă, că a decis să decreteze starea de urgență în România începând de săptămâna viitoare, pentru a permite o luptă mai eficientă cu epidemia de coronavirus.

Anunțul a fost făcut la depunerea jurământului noului guvern condus de Ludovic Orban, care a avut loc în condiții speciale. Guvernul a fost învestit sâmbătă de Parlament, printr-o procedură urgentată.

Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență se aduce neîntârziat la cunoștința populației prin mijloacele de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgente de aplicare, care intră imediat în vigoare.

Decretul se difuzează pe posturile de radio și de televiziune, în cel mult două ore de la semnare, și este transmis în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de asediu sau de urgență.

În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, Președintele României solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate.

Declarația de presă a președintelui Klaus Iohannis

„Bună seara!

Dragi români,

Domnule Prim-ministru Ludovic Orban,

Onorați membru ai Guvernului României,

Astăzi Guvernul a fost votat, învestit, și a depus jurământul în condiții foarte speciale din cauza epidemiei de coronavirus.

În primul rând, felicitări noului guvern și le doresc mult succes. Apreciez în mod deosebit votul care s-a dat astăzi în Parlamentul României. Astăzi din Parlamentul României s-a transmis un mesaj de unitate. Sunt foarte bucuros să constat că majoritatea parlamentarilor și partidelor parlamentare au înțeles importanţa acestui moment, greutatea acestui moment și nevoia unei acțiuni unitare pentru România și pentru români. Prima prioritate pentru noul guvern este, evident, continuarea luptei împotriva epidemiei de coronavirus, continuarea luptei pentru a gestiona eficient întreaga criză care s-a generat. Guvernul care își preia acum mandatul este guvernul care și până acum a lucrat cu motoarele turate, a lucrat bine pentru a gestiona această criză. Acum, cu toate forțele, vom continua această luptă. Noul guvern și împreună cu mine ne vom dedica toate energiile sută la sută, pentru a gestiona eficient această criză și, evident, după ce se termină această criză pentru a guverna foarte bine pentru români și pentru România.

Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, să fie luate în așa fel încât să prindă.

Iar pentru a face posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute de lege, am decis să decretez stare de urgență la începutul săptămânii viitoare.

Această stare de urgență va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei. În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulți bani domeniului sănătății, mai mulți bani pentru medicamente, mai mulți bani pentru aparatura medicală absolut necesară.

În același fel, această situație va permite să se realizeze achiziții într-un timp foarte scurt, cu proceduri simplificate, punând astfel la dispoziția Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus.

Dar – dragi români, autoritățile își fac treaba, Guvernul și-a făcut treaba și până acum foarte bine – dar singuri nu vom reuși să facem decât o parte din treaba care trebuie făcută.

Avem nevoie de voi, dragi români!

Avem nevoie de voi să respectați îndrumările, indicațiile autorităților.

Avem nevoie să respectați regulile de igienă care sunt transmise pe canalele publice.

Și, da, avem nevoie să evitați contactele care nu sunt absolut necesare. Știu că acest lucru este puțin mai greu.

Și, da, avem nevoie să vă informați corect, să vă informați corect din surse publice, direct de la autorități.

Pentru a veni în sprijinul părinților care au copii de vârstă școlară, am promulgat tot astăzi legea care permite părinților, în condiții speciale, când școala este suspendată, să stea acasă, ca să îngrijească copiii.

Dragi români,

Împreună, și numai împreună, vom reuși să trecem cu bine și peste această criză!

Vă doresc tuturor multă sănătate!

Mulțumesc!”

SURSA :digi24.ro

Actualitate

Pentru cei care doresc să își ia rămas bun de la profesorul Gigel Birliba

Publicat

pe

De

Pentru cei care doresc să își ia rămas bun de la profesorul Gigel Birliba , trupul neînsuflețit al profesorului este depus la capela Bisericii „Sfântul Haralambie”. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 3 octombrie, ora 12:00.

Cine a fost :Gigel Bîrliba (06.05.1968, Târgu Neamț – 29.09.2020)

Master Arte Plastice Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” Iași
Profesor de istorie
ACTIVITATEA ARTISTICĂ
Participări la expoziții de grup sau colective în țară și străinătate:
1995, ”Armonii Cromatice”, Galeriile ”Grumăzescu ” Iași,
1998 ”Culorile florilor”, Galeriile ”Grumăzescu ” Iași,
2000 ”Sensuri”, Galeriile ”Grumăzescu ” Iași,
5 – 25 sept. 2011, ”Cupe de cer” – Casa Culturii ”Ion Creangă” Târgu-Neamț,
15-30 ian. 2012, ”Ramuri” – Casa Culturii ”Ion Creangă” Târgu-Neamț,
Mai, 2013 ”Culoare, sunet, cuvânt” , Galeria ”Dava 77”, Piatra-Neamț.
2013, Bienala Națională de Artă Plastică ”Lascăr Vorel” Piatra Neamț, ediția a XIII-a
15 febr. – 30 mar. 2014 ”Rădăcini”, Sala ”Arcadia” – Pașcani,
7 sept -10 oct. 2014 ”Două cetăți, două orașe – Târgu Neamț – Cetatea Albă” – Sala de Consiliu – Primăria Târgu-Neamț,
10-20 oct. 2014 Concursul Internațional de Artă Vizuală ”Aurel Băeșu” – Piatra-Neamț, Biblioteca G.T.Kirileanu ”, Piatra-Neamț ,
1-15 nov. 2014 ”Târgul Culorilor” – Galeria ”Era ”– Piatra- Neamț,
3-13 febr. 2015, ”Salonul internațional de iarnă” – ”Galeriile Regale” – BCU – ” Mihai Eminescu” Iași,
Mai 2015, ”Două generații” – Casa Culturii ”Ion Creangă” Târgu-Neamț,
2015, Bienala Națională de Artă Plastică ”Lascăr Vorel” Piatra Neamț, ediția a XIV-a,
10-2 0 nov. 2015, ”Salonul internațional de toamnă” – ”Galeriile Regale” – BCU – ” Mihai Eminescu” Iași,
Martie 2016, ”Demnitate”, Festivalul ”Ion Creangă” – Biserica ”Sfântul Haralambie” Târgu-Neamț.
Aprilie 2018, Casa Culturii, ”Ion Creangă” TârguNeamț, ”Expoziția profesorilor de arte plastice”,
Decembrie 2018, ”Salonul de iarnă” UAP, Galeria ”Lascăr Vorel” – Piatra-Neamț,
Ianuarie 2019 Galeria ”Gheorghe Vadana” – Piatra -Neamț
Februarie 2019, ”Salonul internațional de iarnă” – ”Galeriile Regale” – BCU – ” Mihai Eminescu” Iași,
Martie 2019, ”Primăvara Artelor” UAP, Galeria ”Lascăr Vorel” – Piatra –Neamț,
Iunie 2019, ”Orașul artiștilor” UAP, Galeria ”Lascăr Vorel” – Piatra- Neamț
Decembrie 2019 ianuarie 2020, ”Salonul de iarnă” UAP, Galeria ”Lascăr Vorel” – Piatra-Neamț
6 decembrie 2019 – 31 ianuarie 2020 ” Lumină și culoare în lada de zestre a satului românesc” expoziție la Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
29 Februarie – 8 Aprilie 2020, Salonul Național de Plastică Mică Brăila Martie 2020 ”Primăvara Artelor” UAP, Galeria ”Lascăr Vorel” – Piatra –Neamț,
Iunie 2020, ”Orașul artiștilor” UAP, Galeria ”Lascăr Vorel” – Piatra –Neamț
Expoziții personale în țară și străinătate:
14-23 dec. 2011, ”Permanențe” – Casa Culturii ”Ion Creangă” Târgu-Neamț,
10 – 23 dec. 2012, ”Dor de înălțimi” – Muzeul de istorie și etnografie Târgu-Neamț,
12-30 dec. 2014, ”Lumină lină” – Casa Culturii ”Ion Creangă” Târgu-Neamț,
10-12 sept. 2015 ”La Porțile Cerului” Conferința Internațională ”Istoria românilor și criza identității” – Casa
Culturii ”Ion Creangă” Târgu-Neamț,
1-25 febr. 2016, ”Zborul” – Martie 2016 , Casa Culturii ”Ion Creangă” Târgu-Neamț
Martie 2016 ”Demnitate”, Festivalul ”Ion Creangă” – Casa Culturii ”Ion Creangă” Târgu-Neamț.
Septembrie 2017 ”Taine”, Casa Culturii ”Ion Creangă” Târgu-Neamț.
Aprilie 2019 ”Rugăciune Maramureșeană” Galeria ”Gheorghe Vădana” – Piatra- Neamț
Tabere de creație în țară și străinătate:
– oct. 2014, ”Două cetăți, două orașe” – Târgu-Neamț – Cetatea Albă” – Târgu-Neamț și Cetatea Albă
– 20 iul. 2016, ”Casa Prieteniei” în colaborare cu înalte instituții de cultură din Republica Moldova – Chișinău și Târgu-Neamț
August 2020 Tabăra de Creație Plastică de la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Boroaia, jud. Suceava.
Alte forme de activitate (conferințe, prelegeri, articole, etc):
Conferințe:
”Cetatea Neamț în operele artiștilor plastici” – Conferința ”Cetatea Neamț – reper în cultura română” , 5 oct. 2013.
Articole:
”Sincretismul în arta primitivă. Metamorfoze” în ”Incursiuni pedagogice”, Nr.1/2011, Editura 3D ARTE, ISSN 2065 – 1325,
”Artiștii japonezi și New Art” , în ”Incursiuni pedagogice”, Nr.3/2011 Editura 3D ARTE, ISSN 2065 – 1325 ,
”Pictorii români și Războiul de Independență a României” , ”Cinste Eroilor”, ISBN 978-606-624-443-5,
”Ansamblul brâncușian de la Târgu-Jiu”, ”Cinste Eroilor”, ISBN 978-606-624-443-5,
”Coloana de cer”, în ”Oglinda Oglinzilor”, nr 2/ 12, ISSN 1844 – 3842.
”Arta eroică la pictorii români”, în ”Oglinda Oglinzilor”, nr 2/ 14, ISSN 1844 – 3842.
Membru al Asociației ”iArt”,
Membru fondator al Asociației și vicepreședinte al ”Centrului Regional de Educație Estetică” ,
Premii, distincții, burse:
2013, Premiul al II-lea la Concursul Național ”Omagiu – Ștefan Luchian”, Zaharia Beatrice,
2013 Diplomă de Excelență – Pictură – Gala Excelenței Nemțene,
2014 Nominalizare pentru pictură – Concursul Internațional de Creație Vizuală ”Aurel Băeșu” – 2014,
2014 Diplomă de Excelență (pictură) – Zilele ”Ion Creangă”,
2015 Diplomă de Excelență (pictură) – Conferința Națională – ”Criza identității”,
2016 Diplomă de Excelență – pictură – Festivalul ”Ion Creangă”,
2017 Diplomă de Excelență- pictură – Festivalul ”Ion Creangă”,
2018 Premiul ”Ion Creangă” – Chișinău.

Continua sa citesti

Actualitate

Drum lin spre cer, prof. Gigel Bîrliba

Publicat

pe

A încetat din viață prof. Gigel Bîrliba, artist plastic și profesor de istorie. Transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor, colegilor de breaslă și tuturor celor care l-au cunoscut.

Dumnezeu să îl așeze la odihna cea bună!

 

Continua sa citesti

Actualitate

FOTO | 450 de grame de trufe negre culese ilegal în pădurea din zona Secu

Publicat

pe

4.000 de lei amendă pentru  a fost jackpot-ul zilei de 24 septembrie pentru 2 bărbați nemțeni.
Însoțiți de 4 câini antrenați pentru căutare, cei doi bărbați au fost depistați joi, 24 septembrie, de jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vânători-Neamț în pădurea din zona Secu.
„Diamantele negre” au fost confiscate și predate reprezentanților Ocolului Silvic Vânători-Neamț.

Continua sa citesti

Popular