Connect with us

Actualitate

Călugări de la Mănăstirii Putna internați la Spitalul Județean Suceava – Comunicat de presă

Publicat

pe

Comunicat de presă, în legătură cu viețuitorii Mănăstirii Putna internați la Spitalul Județean Suceava

În urma știrilor apărute în presă despre 31 de viețuitori din obștea Mănăstirii Putna depistați pozitiv pentru noul coronavirus, facem următoarele precizări.

Obștea Mănăstirii Putna a intrat în autoizolare voluntară din data de 25 martie 2020, nu fiindcă s-ar fi manifestat simptome specifice coronavirusului, starea de sănătate a comunității fiind bună, ci din motive de precauție și de responsabilitate pentru sănătatea celorlalți.

În zilele de 10–11 mai 2020, întreaga obște a Mănăstirii Putna a fost testată de către angajații Direcției de Sănătate Publică Suceava, în urma cazurilor a doi părinți de la Putna ajunși la spital cu simptome ale noului coronavirus, deși restul obștii era în continuare clinic sănătoasă.

În urma rezultatelor confirmate – 31 de părinți pozitivi, 72 de părinți negativi – în seara zilei de 14 mai, toți părinții depistați pozitiv au fost internați la Spitalul Județean Suceava. Am ales această variantă în urma recomandărilor DSP Suceava, deși Mănăstirea Putna dispune de condiții adecvate de izolare și îngrijire la domiciliu, conform posibilității oferite de lege. Starea de sănătate a viețuitorilor internați este bună, fiind asimptomatici și prezentând cele mai ușoare forme ale coronavirusului. Externarea se va face în urma confirmării eliminării virusului prin teste COVID negative.

Toți ceilalți viețuitori ai obștii rămași acasă au fost confirmați negativ, au o stare de sănătate bună și nu prezintă pericol pentru sănătatea publică, obștea noastră fiind monitorizată de un părinte medic și un părinte asistent medical, viețuitori ai mănăstirii.

Conform Legii 46/2003 privind drepturile pacientului și a Legii 363/2018 privind protecția datelor personale, toți viețuitorii mănăstirii internați la Spitalul Județean Suceava au dreptul la propria intimitate, la nedivulgarea datelor personale și medicale și dreptul de a nu fi filmați, fotografiați sau intervievați în incinta unității medicale sau în orice altă parte.

Considerăm că respectarea intimității vieții noastre și a fiecărui om care suferă privațiuni ale vieții sale este o datorie civică a noastră a tuturor, și un model de atitudine prin care vom putea depăși, cu toții, această criză.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu și pe Sfântul Ierarh Iacob Putneanul să ocrotească întreaga Românie și să dăruiască sănătate întregii lumi!

Conducerea Mănăstirii Putna
15 mai 2020

https://www.putna.ro/Evenimente-s5.php#comunicat-presa

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Hai la ski pe Pârtia Durău din Durău Park | PROGRAM

Publicat

pe

De

Începând de vineri (15 ianuarie), te așteptăm la ski, după următorul program:

Continua sa citesti

Actualitate

Vine gerul în România! Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Publicat

pe

De

Temperaturile vor începe să scadă treptat din 15 ianuarie începând din nordul României, urmând să atingem un vârf în intervalul 17 – 19 ianuarie 2021 în toată țara. Pe hartă e reprezentat vârful valului de ger, adică cele mai scăzute valori termice estimate de modelele numerice. Vremea va rămâne deosebit de rece și în dimineața zilei de 20 ianuarie în centru, nord și est, în timp ce în vest, sud-vest și sud vom consemna o încălzire ușoară și treptată a vremii. Din 21 ianuarie 2021, minimele și maximele termice vor începe să crească și în centru, nord și est.

SURSA: Meteo Alert Severe Weather – România

Continua sa citesti

Actualitate

Pe 21 ianuarie, Kaufland deschide primul magazin în Târgu Neamț

Publicat

pe

De

Kaufland deschide primul magazin din Târgu Neamț. Acesta a fost construit pe str. Castanilor , iar începând cu luna ianuarie (21) târgnemțeni vor putea merge aici la cumpărături.

Pe 21 ianuarie 2021, lanțul german de hypermarket-uri Kaufland  deschide o unitate la Târgu Neamț şi astfel, în anul financiar 2020, ce se încheie în februarie 2021 – o să aibă 13 magazine noi, scrie zf.ro.

 

Locuitorii din Târgu Neamț  vor avea, începând cu luna ianuarie, la dispoziție un nou hypermarket unde să își facă cumpărăturile. Lucrările la noul Kaufland au fost finalizate. Parcarea este și ea amenajată, marcajele trasate, iar muncitorii pun la punct ultimele detalii.

În urmă cu o lună, au început și angajările pentru noul centru comercial.

 

Continua sa citesti

Popular