Din pricina cazurilor tot mai numeroase de persoane confirmate cu Covid-19, unele țări au interzis accesul turiștilor români pe teritoriul lor, sau au impus carantină de 14 zile după sosirea în țară.
România urcă în topul european al îmbolnăvirilor de Covid-19. Potrivit Centrului European de Control al Bolilor, este al doilea stat din Uniunea Europeană, după Luxemburg, din cauza numărului mare de infectări din ultimele două săptămâni. În total, sunt 44.798 de cazuri confirmate în România (la data de 26 iulie 2020). Austria ne cere un test negativ prelevat la numai 72 de ore. La fel Grecia care a extins măsură şi pentru cei care vin cu avionul iar Cipru nu ne mai primeşte deloc în vacanţă.
Între timp, autorităţile din Cipru ne-au interzis complet călătoriile în scop turistic. Restricţiile îi afectează inclusiv pe rezidenţi, pentru că şi ei trebuie să prezinte un test negativ prelevat cu 72 de ore înainte şi să facă dovada unui permis de intrare emis de statul cipriot. În paralel, Grecia a anunţat că testele medicale devin obligatorii şi pentru turiştii care vin cu avionul, de marţi, 28 iulie.
Dacă ajungeți în Italia, Estonia, Letonia, Norvegia, Marea Britanie şi Irlanda sunteți obligați să intrați în izolare, pentru 14 zile. Recomandarea e valabilă şi pentru Belgia şi Olanda. În momentul de față, alte patru ţări – Cipru, Lituania, Finlanda şi Moldova – interzic complet accesul românilor, cu excepţia rezidenților sau celor care merg la muncă ori la studii.
Măsura e valabilă şi invers. În momentul de faţă există 44 de țări din care, dacă ne întoarcem, trebuie să intrăm în carantină. Doar Turcia, Portugalia şi Suedia au ieşit de pe această listă.

Sursa foto: PROTV.ro
Ce trebuie să știi dacă vrei să călătorești în Cipru?
Românii care călătoresc în Cipru au nevoie începând de joi de autorizaţie de călătorie, obţinută online după completarea unui chestionar, de test negativ pentru COVID-19 şi de permis special pentru persoanele nerezidente, anunţă MAE.
Conform informaţiilor comunicate de către autorităţile cipriote, condiţiile aplicabile cetăţenilor care intră pe teritoriul Republicii Cipru sunt stabilite în funcţie de statele de provenienţă, acestea fiind clasificate pe trei categorii, respectiv:
1. categoria A – state considerate cu risc redus, pentru care nu se solicită prezentarea unui test negativ pentru infecţia cu COVID-19.
2. categoria B – state considerate cu risc mediu, pentru care este obligatorie prezentarea unui test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19;
3. categoria C – state din care se poate călători în Republica Cipru numai cu îndeplinirea anumitor condiţii, respectiv deţinerea unei autorizaţii de călătorie, a unui test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19 şi, în anumite cazuri, a unui permis special eliberat de Ministerul de interne cipriot.
MAE precizează că România a fost inclusă pe lista statelor din categoria C, alături de Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Serbia şi Suedia.
Conform noilor măsuri, accesul pe teritoriul Republicii Cipru este permis cetăţenilor care vin din statele incluse în categoria C, după cum urmează:
1. cetăţenii ciprioţi şi cetăţenii străini cu rezidenţă legală în Cipru pot intra cu condiţia obţinerii autorizaţiei de călătorie şi a prezentării testului molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19;
2. alte categorii de persoane, care provin din state încadrate la categoria C, pot intra doar cu condiţia obţinerii unui permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot. Cererile vor fi transmise prin intermediul poştei electronice la e-mail-ul: covid19@crmd.moi.gov.cy.
Astfel, cetăţenii care doresc să călătorească în Republica Cipru din România şi care nu fac parte din categoria cetăţenilor ciprioţi sau a cetăţenilor străini cu drept de rezidenţă în Cipru trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Republicii Cipru următoarele:
– autorizaţia de călătorie, obţinută prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy. Înregistrarea călătoriei trebuie efectuată cu 24 de ore înaintea deplasării. Autorizaţia presupune completarea electronică a unui chestionar COVID-19 şi introducerea datelor de zbor;
– un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu COVID-19, efectuat cu maximum 72 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Republicii Cipru, atestat printr-un certificat în limba engleză;
– permisul special eliberat de Ministerul de Interne pentru persoanele nerezidente.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:
– https://www.mae.ro/node/51906
– http://nicosia.mae.ro
– http://www.mae.ro/.
– https://www.pio.gov.cy/coronavirus/info.html
–https://in-cyprus.philenews.com/visitors-from-51-countries-in-groups-a-b-and-c-as-from-23-july/ https://www.pio.gov.cy/en/
– https://www.pio.gov.cy/coronavirus/en/index.html
Potrivit Centrului European de Control al Bolilor, România este acum a doua țară din UE după media îmbolnăvirilor din ultimele 15 zile. Doar Luxemburg mai este în faţa noastră. Dacă vom continua aşa există şi riscul să nu mai putem ieşi deloc din ţară. În ultimele 14 zile România a adunat cele mai multe cazuri de coronavirus din UE (11.599), la nivel european fiind depășită doar de Rusia, o țară cu o populație mult mai mare. Raportat la populație, cu peste 60 de cazuri la milion, România depășește și Rusia (40/milion) dar este depășită de Luxembourg (peste 200/milion).