Connect with us

Actualitate

AdDOC #3 la Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Publicat

pe

AdDOC, primul festival de film documentar organizat de elevi ajunge anul acesta la a treia ediție, între 12 și 31 mai. Deschiderea festivalului va avea loc duminică, 12 mai, începând cu ora 17:30, la Teatrul Tineretului Piatra Neamț, cu o proiecție special a documentarului “Ce mică-i lumea”. Ionuț Ștefănescu, alpinist, practicant de arte marțiale și membru al Corpului Naţional al Experţilor în Management Educaţional din România va fi invitatul acestui eveniment.

 

Odată cu creșterea rețelei naționale de cluburi de film documentar, a crescut și AdDOC. Anul acesta, o echipă de 60 de liceeni va organiza proiecții în 30 de licee din peste 20 de orașe. Adolescenții aleg în fiecare an documentarele și tema festivalului și dezvoltă împreună tot ce ține de eveniment: de la manifesto la program, de la promovare la discuțiile cu publicul.

 

Pentru această ediție au ales motto-ul “DE (NE)VOIE”, care face referire la fenomenele migrației și mobilității, cele 8 filme selectate problematizând aceste subiecte actuale, complexe și încă sensibile.

 

”Migrația și mobilitatea sunt subiecte actuale dar, din păcate, puțin discutate în Școala românească. Am elevi ai căror părinți au fost “răpiți” de străinătate, iar această traumă a dezvoltat în ei o aversiune uriașă față de tot ceea ce este străin.

În același timp, am cunoscut și elevi care abandonează școala după clasa a zecea pentru a pleca la muncă în afara țării, urmărind un miraj al banilor, al unei presupuse bunăstări, fără să știe nimic din ce îi așteaptă dincolo. Sunt subiecte care ne afectează și care trebuie discutate.”, împărtășește Gabriela Popa, profesoară la Colegiul Tehnic Forestier din Câmpina.

 

———————–

 

În seara deschiderii festivalului va fi proiectat documentarul spaniol “Ce mică-i lumea”, regizat de Marcel Barrena.

”Nu i-am spus niciodată: <Ești în scaun cu rotile, nu poți face asta>. Nu i-am spus, deși recunosc că am gândit-o.”

Dacă am fi filmat tot, multe lucruri nu s-ar fi întâmplat spune, zâmbind, Albert, un tânăr de douăzeci de ani în scaun cu rotile. Însoțit de iubita sa și doar cu o cameră video și douăzeci de euro în buzunar, el pornește la drum înspre East Cape, Noua Zeelandă. Acesta este cel mai ambițios proiect de globe-trotting al său. Materialul filmat de Albert, un ciné-verité complet dezinhibat, arată curajul și perseverența tânărului. Însă miza adevărată a călătoriei ni se dezvăluie de abia la final.

———————–

Eveniment organizat de: One World Romania la Școală

Cofinanțat de: AFCN

În parteneriat cu: Romanian American Foundation

Partener de mobilitate: Autonom

Cu sprijinul: CEZ Group, Fundația Mircea Dinescu

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Tananana, Sub 25, Zeppelin Magazine, Scena9, Dissolved Magazine

———————-

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Opiniile, datele și concluziile sau recomandările exprimate în acest material aparțin autorilor și nu reprezintă în mod necesar poziția Romanian American Foundation.

 

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Calendarul zilei de 2 decembrie

Publicat

pe

De

In calendarul ortodox: Sf. Prooroc Avacum; Sf. Mc. Meropi.

 In calendarul romano-catolic: Sf. Bibiana si este prima duminica din Advent sau inceputul Postului Craciunului.

 In calendarul greco-catolic: Sf. Abacuc.

 Ziua Internationala pentru abolirea sclaviei.

 Ziua nationala a Emiratelor Arabe Unite(independenta fata de Marea Britanie, 1971).

 1409 Este fondata Universitatea din Leipzig.

 1492 Descoperirea Insulelor Haiti de catre Cristofor Columb (n. 1450- m. 1506).

 1697 A fost deschisa catedrala londoneza „Sf. Paul”.

1804: Napoleon Bonaparte a fost încoronat împărat al Franţei la Catedrala Notre Dame din Paris

1805 Batalia de la Austerlitz: Armata lui Napoleon, in inferioritate numerica, zdrobeste oastea ruso-austriaca.

1861: Poarta Otomană admitea condiționat unirea administrativă şi politică a Principatelor Române, printr-un firman însoţit de o notă restrictivă, ca aceasta să înceteze la sfîrşitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza

1908: Se năștea Cecilia Mantta, profesoară de pian, întemeietoare a învăţământului muzical preuniversitar din România (d. 1999)

1935: Se năștea Nicolae Labiş, poet-simbol al anilor ’50 (d. 1956)

1940: Se năştea compozitorul Cornel Fugaru (d. 2011)

1950: Înceta din din viaţă Dinu Lipatti, pianist şi compozitor de reputaţie internaţională (n. 1917)

1971: Emiratele Arabe Unite îşi proclamau independența față de Marea Britanie, ziua devenind sărbătoare naţională

 1989 Incheierea „razboiului rece”. Intalnirea la nivel inalt de la Malta dintre George Bush, presedintele SUA, si Mihail Gorbaciov, presedinte URSS, consacrata „noii ordini mondiale”; cei doi lideri declara ca „razboiul rece” s-a incheiat (2-4).

1998: Înceta din viață preotul Ilie Cleopa (n. 1912)

2014: Bucureştiul saluta victoria partidelor proeuropene în alegerile din Republica Moldova

2016: Un bărbat împuşca mortal două persoane şi rănea alte două în localitatea doljeană Palilula, sinucigânu-se în cele din urmă

2017: Loredana Toma cucerea trei medalii de aur, în limitele categoriei 63 kg, la Campionatele Mondiale de haltere de la Anaheim (California)

2017: Halterofilul columbian Edwin Mosquera Roa, participant la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, era împuşcat mortal în ţara natală (n. 1985)

 

Continua sa citesti

Actualitate

FOTO – Incendiu la biserica din localitatea Râșca, comuna Drăgănești.

Publicat

pe

Incendiul se manifestă în interiorul bisericii și la acoperișul acesteia.
Intervin pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu trei autospeciale pentru stingere, o autospecială pentru lucru la înălțime și o ambulanță SMURD.
În sprijin se deplasează o autospecială pentru stingere și o autospecială pentru lucru la înălțime de la Detașamentul Piatra-Neamț și o autospecială pentru stingere de la Detașamentul Roman.

Apelul a fost făcut de un cetățean care se afla in trecere pe lângă biserică. Acesta a relatat că din turla bisericii se degajă fum și se observă și flacără.

Continua sa citesti

Actualitate

30 noiembrie – Sf. Apostol Andrei

Publicat

pe

Sfântul Andrei, celebrat la 30 noiembrie în fiecare an, reprezintă o sărbătoare specială pentru români, pentru că Sfântul Apostol Andrei este considerat ocrotitorul lor. Sfântul Andrei este primul dintre apostoli care a propovăduit Evanghelia la geto-daci, pe teritoriul Dobrogei, motiv pentru care este considerat ca cel care a creștinat poporul român. Nu întâmplător, sute de mii de români poartă numele sfântului.

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor, a fost frate cu Sfântul Apostol Petru, amândoi fiind pescari de meserie, din Betsaida, cetate aflată pe malul lacului Ghenizaret.

Sfântul Apostul Andrei s-a născut în cetatea Betsaida, aflată lângă Marea Galileii. În acea cetate, al cărui nume înseamnă „casa vânătorilor”, s-au născut trei apostoli, pescari de meserie: Sfântul Apostol Petru şi Sfântul Apostol Andrei, care erau fraţi, şi Sfântul Apostol Filip.

Sfântul Andrei a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi de la acesta a aflat de întruparea Mântuitorului Hristos.

Sfântul Andrei este cel care pentru prima dată l-a făcut cunoscut pe Hristos, spunându-i fratelui său Simon (Petru). că l-a aflat pe Mesia.  Sfântul Apostol Andrei este numit și „Cel dintâi chemat”, deoarece el a fost primul care a răspuns chemării lui Iisus Hristos la apostolat.

Când Iisus a intrat în Ierusalim, Apostolul Andrei a cunoscut şi a fost martor la toate patimile Mântuitorului şi s-a bucurat de Învierea Sa împreună cu Maica Domnului şi cu ceilalţi apostoli, cu femeile mironosiţe.

Superstiții și obiceiuri de Sfântul Andrei

În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

Noaptea de Sfântul Andrei (29-30 noiembrie) este considerată de mulți echivalentul Halloween-ului românesc, datorită mai multor tradiții și superstiții legate de sărbătoarea Sfântului Andrei.

„Andrei cap de iarnă”(aşa cum i se spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele. Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”.

Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo şi care, în această noapte, devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.

O altă superstiție legată de ziua de Sfântul Andrei este că fetele necăsătorite care își pun un fir de busuioc sub pernă își vor visa ursitul. La miezul nopții, exista obiceiul ca fetele tinere să întoarcă un ulcior cu gura în jos, apoi puneau cărbuni încinși pe fundul vasului de lut și rosteau câteva cuvinte pentru a cuceri bărbatul iubit. Se spune că în noaptea de Sfântul Andrei, incantațiile și rugăciunile sunt mai puternice.

Agheasma și busuiocul erau folosite în alungarea duhurilor rele, fiind utilizate, alături de usturoi, inclusiv la prepararea mâncărurilor, dar și în hrana pentru animale.

Fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul bărbatului să le apară în vis, apelează la „făcutul cu ulcica”, folosind un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă „neîncepută”, aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită.

În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.

Continua sa citesti

Popular